Ministrul Justiției, Raluca Prună, vizită de lucru la Vaslui

0
93

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, va fi prezentă marţi la Vaslui, urmând a se întâni cu reprezentanţii Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui şi conducerea Penitenciarului Vaslui, informează „Adevărul”.

 

Întâlnirea de la Vaslui a ministrului Justiţiei cu reprezentanţii Serviciului de Probaţiune, survine protestelor înregistrate luna trecută în întreaga ţară, când specialiştii serviciilor de probaţiune au protestat faţă de volumul de muncă uriaş, la care au fost supuşi în urma intrării în vigoare a noilor coduri.

 

Aceştia solicită repoziţionarea consilierilor de probaţiune în cadrul sistemului de justiţie; acordarea de drepturi similare cu ale celorlalte categorii de personal din cadrul sistemului de justiţie; plata orelor suplimentare; angajarea urgentă de personal şi suplimentarea posturilor în cadrul sistemului de probaţiune; asigurarea pazei sediilor, a bunurilor şi a personalului de probaţiune de către Jandarmeria Română.

 

De asemenea, reprezentanţii serviciilor de probaţiune solicită asigurarea unor condiţii decente de muncă şi a resurselor materiale necesare desfăşurării activităţilor zilnice; demararea unor proceduri de modificare a legislaţiei actuale în materia probaţiunii care să conducă la reducerea presiunii exercitate de volumul ridicat de activitate generat de intrarea in vigoare a noilor coduri; adoptarea regulamentelor de aplicare a legislatiei în materia probaţiunii, corelată cu o simplificare a procedurilor de lucru.

 

Ministrul Justiţiei a anunţat că serviciile de probaţiune vor fi o prioritate a Ministerului Justiţiei, însă consolidarea acestora se efectua treptat. La întâlnirea ministrului Prună cu reprezentanţii Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui vor fi prezenţi şi reprezentanţii Penitenciarului Vaslui.

 

Ultima vizită a unui ministru de Justiţie la Vaslui a fost în martie anul trecut. Ministrul de atunci, Robert Cazanciuc, a anunţat promovarea proiectului privind reabilitarea Judecătoriei Vaslui şi extinderea clădirii Penitenciarului Vaslui.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments