Tentativă de răpire a unui copil de 10 ani din curtea unei școli. Agresorul, lăsat liber pe motiv că „nu are discernământ”

0
85

Un bărbat de 30 de ani din Timişoara a încercat să răpească, luni la amiază, un băieţel de zece ani din curtea unei şcoli din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. După ce a fost internat o noapte la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava, individul a fost lăsat să plece acasă pentru că „nu are discernământ”.

 

La o astfel de situaţie foarte gravă s-a ajuns printr-un lung şir de bâlbe ale poliţiştilor suceveni, bâlbe care au demonstrat neputinţa autorităţilor statului de a proteja o familie asupra căreia plana un pericol cert, arată „Adevărul”.

 

Povestea, sau mai bine spus coşmarul, a început la sfârşitul anului 2014, atunci când o femeie din municipiul Suceava, a cărei identitate o vom proteja din motive lesne de înţeles, a fost contactată pe Facebook de un bărbat din Timişoara, un anume Andrei D. Pentru că nu i-a răspuns avansurilor, în ianuarie 2015 individul a ajuns la Suceava şi a căutat-o la locul de muncă.

 

Speriată, femeia i-a făcut o plângere pentru hărţuire, dar poliţiştii judiciarişti nu au luat nicio măsură împotriva agresorului. Din acel moment, individul a ajuns de mai multe ori în Suceava şi a încercat să intre în legătură cu femeia, poliţiştii fiind sesizaţi de fiecare dată despre coşmarul la care era supusă familia respectivă.

 

Mai mult, bărbatul şi-a creat mai multe conturi pe Facebook şi i-a adresat femeii inclusiv ameninţări cu moartea. Deşi toate mesajele de ameninţare au fost transmise autorităţilor, dosarul deschis încă din ianuarie 2015 a fost uitat într-un sertar al Poliţiei.

 

Situaţia a escaladat luni, atunci când individul a ajuns din nou la Suceava. În jurul amiezii, băieţelul de zece ani al femeii a fost acostat de individ chiar în curtea şcolii. Bărbatul l-a prins de mână şi i-a spus că trebuie să meargă cu el pentru că a fost trimis de mama lui să-l ia de la şcoală. Copilul s-a speriat foarte tare, a reuşit să scape şi s-a refugiat în sala de sport, după care şi-a anunţat telefonic mama despre incident. Femeia a sunat la 112 şi a sesizat autorităţile despre tentativa de răpire.

 

Deşi situaţia era extrem de gravă, iar femeia a oferit toate indiciile care ar fi putut să ducă la depistarea agresorului, acesta a fost identificat abia după opt ore, în Gara Burdujeni.

 

Agresorul a fost internat luni seară în secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava, iar marţi a fost lăsat să plece acasă. Explicaţia poliţiştilor a fost că acesta nu poate fi tras la răspundere pentru că „nu are discernământ” şi nu a conştientizat că a săvârşit o infracţiune.

 

Văzând atitudinea autorităţile faţă de o astfel de situaţia gravă, femeia este acum foarte îngrijorată cu privire la siguranţa familiei.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments