Primele sancțiuni date de inspectorii CJ Iași operatorilor de transport judeţean

0
88

Începând de astăzi, Consiliul Judeţean Iaşi prin Serviciul de Transport Public Judeţean a demarat, în baza programului de control, verificări în teren pentru a vedea modul în care respectă operatorii de transport judeţean sarcinile ce le revin, conform legislaţiei.

 

Au fost verificaţi operatorii de transport public judeţean de persoane care efectueză curse pe traseele: Iaşi – Satu Nou – Şerbeşti; Iaşi – Slobozia; Iaşi – Bucium – Dobrovăţ şi Iaşi – Păun.

 

În urma controlului au fost descoperite următoarele nereguli:

1. Nerespectarea graficului de transport conform prevederilor aprobate;

2. Înlocuirea mijlocului de transport (cel cu care a participat la licitaţie) cu altul;

3. Legitimaţia conducătorului auto nu era vizată pentru anul 2016;

4. Plăcuţa de traseu era inscripţionată diferit de ruta pe care se desfăşura transportul.

 

Au fost verificate şi aspecte privind eliberarea biletelor de călătorie şi a preluării fluxului de călători, în situaţia supraaglomerării, cu maşini dublură la cele ce efectuează cursele în conformitate cu caietul de sarcini. Din acest punct de vedere nu au fost evidenţiate nereguli.

 

În urma controlului au fost întocmite un număr de 5 procese verbale – cu aspectele semnalate fiecărui operator – urmând să fie aplicată procedura administrativă şi aplicarea sancţiunilor în conformitate cu prevederile legale. Aceste sancţiuni pot varia de la avertisment şi până la sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 de lei.

 

Serviciul de Transport Public Judeţean va continua verificarea operatorilor de transport public judeţean pentru toate traseele existente la nivelul judeţului Iaşi.

 

La nivelul judeţului Iaşi sunt 41 de operatori care operează un număr de 128 de trasee judeţene cu un total de 197 de mijloace te transport (64 de autobuze şi 133 de microbuze).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments