Utilizarea limbii minorităților naționale, interzisă în administrațiile locale

0
71

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit o propunere legislativă care prevede interzicerea utilizării limbii materne a minorităţilor naţionale în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu serviciile publice deconcentrate.

 

Propunerea legislativă, iniţiată de deputatul Bogdan Diaconu, are ca obiect de reglementare interzicerea utilizării limbii materne a minorităţilor naţionale în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, cu instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi cu serviciile publice deconcentrate. Conform expunerii de motive, cei care încalcă statutul de limbă oficială a limbii române îşi vor pierde mandatul sau locul de muncă şi nu vor mai putea activa în instituţiile statului.

 

Potrivit iniţiatorului, şedinţele Consiliilor Locale, Judeţene şi orice fel de întâlniri oficiale ale angajaţilor, funcţionarilor şi demnitarilor statului român se desfăşoară obligatoriu numai în limba română, iar pentru invitaţii străini sau participanţii care nu au cetăţenia română se asigură traducere oficială.

 

De asemenea, se interzice afişarea denumirilor de instituţii publice, străzi şi locuri publice din România în altă limbă decât în cea oficială a statului român – limba română.

 

Camera Deputaţilor este primul for sesizat. Data la care se împlinea termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final a fost 8 februarie. Propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi la sesiunea din 22 decembrie 2015.

 

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments