ANI a descoperit conturile ascunse în Israel ale senatorului Alexandru Mazăre, fratele fostului primar din Constanța

0
60

Foto: ziuaconstanta.ro

La fel cum a păţit şi fratele său, senatorul PSD Alexandru Mazăre a intrat în colimatorul ANI, după ce inspectorii de integritate au dat de conturile sale din Israel şi de un apartament nedeclarat.

 

Agenţia Naţionalã de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de aproximativ 210.775 de euro între averea dobândită de senatorul PSD Alexandru Mazăre şi veniturile realizate în perioada exercitãrii mandatului, se arată într-un comunicat al instituţiei.

 

Diferenţa identificatã de cãtre inspectorii de integritate a rezultat din constituirea, de cãtre persoana evaluatã, a unor depozite bancare în cuantum de 160.775 Euro la o unitate bancarã de pe teritoriul Statului Israel precum şi din achiziţionarea unui imobil pentru care a fost achitat preţul de 50.000 Euro.

 

Având în vedere cele de mai sus, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificãrile patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Alexandru Mazăre, în perioada exercitãrii mandatului de senator.

 

ANI l-a informat pe fratele lui Radu Mazăre de demersurile întreprinse însă senatorul nu a depus încă un punct de vedere la dosarul de evaluare.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments