Nepoata bulibașei din Grajduri, căutată intens în ultimele zile de polițiști, nu este nici răpită, nici sechetrată. Cel puțin, până la această oră nu s-a confirmat natura infracționala a dispariției subite. Minora de 15 ani este dată în urmărire iar căutările s-au extins în mai multe județe.
UPDATE – 11.10
Ca urmare a investigaţiilor efectuate de poliţiştii de la Biroul Urmăriri, Serviciul de Investigaţii Criminale, ieri, 18 februarie, a fost depistată pe raza oraşului Beclean, din judeţul Bistriţa-Năsăud, minora Bianca Stănescu, de 14 ani, nepoata bulibaşei din comuna Grajduri, judeţul Iaşi, dispărută din localitatea de domiciliu din data de 16 februrarie.
Bianca Stănescu era însoţită de un tânăr de 21 de ani, din judeţul Dolj. Cele două persoane au fost conduse la sediul IPJ Iaşi, iar în urma cercetărilor efectuate nu s-au conturat aspecte de natură infracţională. Între cei doi există o relaţie pe o reţea de socializare, stabilind de comun acord să se întâlnească şi apoi să plece împreună spre localitatea unde au fost depistaţi. Minora a fost încredinţată familiei.
Știre inițială
În tot acest timp, romii din Grajduri sunt în tensiune maximă. Polițiștii nu exclud o răzbunare din partea rudelor minorei „promisă” unui tânăr pe care fata se pare că nu-l plăcea.
Mai mult, persoane apropiate fetei spun că între Bianca Stănescu și un anume „Pampy Fermekatoru”, de 36 de ani, există o relație de dragoste de mai mult timp, cu care părinții minorei nu sunt de acord.
(Sursa: Iași TV Life)