După tot circul mediatic declanşat de Antena 3 în ultimele zile şi după ce mai mulţi politicieni s-au implicat activ în acest caz, sugerând chiar că se pot găsi „soluţii” pentru nerespectarea unei hotărâri definitive a justiţiei, ANAF pare să cedeze.
Într-un comunicat postat pe Facebook vineri dimineaţă, ANAF a anunţat că va purta discuţii cu reprezentanţii Antena 1 şi Antena 3.
„Președintele ANAF, domnul Daniel Diaconescu, a dat curs solicitării transmise de domnul Sorin Alexandrescu, director general Antena TV Group SA, și domnul Mihai Gâdea, director general Antena 3, și i-a invitat pe reprezentanții legali ai grupurilor media pentru discuții astăzi, 19 februarie, la ora 12.00, la Ministerul Finanțelor Publice.
La întâlnire vor participa, de asemenea, și reprezentanți ai Cancelariei Primului- Ministru.”
Conform notificării iniţiale transmise luni de ANAF, Antena Group trebuie să elibereze trei sedii până vineri seară. Dintre acestea, doar sediul din Șoseaua București-Ploiesti este vital televiziunilor. În celelalte clădiri sunt birouri administrative ale Antena Group și ale altor firme deținute de familia Voiculescu.
De asemenea, mai trebuie menționat faptul că inspectorii fiscali nu au dispus niciun fel de măsuri în cazul jurnaliștilor Antenelor. Notificările îi vizează doar pe cei trei administratori: Sorin Alexandrescu (Antena 1), respectiv Mihai Gâdea și Sabina Petre (Antena 3).
Administratorul Antena 1 Sorin Alexandrescu este acuzat de DNA de şantaj, alături de Dan Voiculescu și Camelia Voiculescu, în dosarul RCS&RDS.
Cu toate acestea, jurnaliștii Antena 3 pregătesc „o întâlnire cu telespectatorii”, vineri, în Piața Constituției din Bucureşti. La adunarea publică intitulată „Libertatea presei în pericol” ar urma să ia partea câteva mii de persoane.
O contra-manifestație se pregătește deja pe pe Internet. Un eveniment cu numele „Protest: Antena 3 nu e deasupra legii – Liberă exprimare, nu liber la hoție!” a fost creat astăzi pe Facebook. De evenimentul care urmează să aibă loc vineri de la ora 19.00 s-au arătat interesate câteva sute de persoane.
(Sursa: b1.ro)