Marius Bodea preia frâiele filialei municipale a PNL

0
125

Directorul Aeroportului Iași, Marius Bodea, va prelua duminică, conducerea organizaţiei municipale a PNL. El este și candidatul liberal pentru funcția de primar al municipiului Iași.

 

Consiliul Naţional al PNL a hotărât în decembrie anul trecut ca şefia filialelor locale din municipiile reşedinţă de judeţ, municipii, oraşe sau comune să fie preluată de candidaţii desemnaţi pentru funcţia de primar. Candidaţii la primării vor înlocui astfel conducerile duale rezultate în urma fuziunii PNL cu PDL.

 

În cazul Iaşului, conducerea filialei municipale a fost asigurată, după fuziunea celor două partide, de către liderul consilierilor locali liberali, Marius Dangă, din partea PNL, şi fostul prefect Dragomir Tomaşeschi, din partea PDL. La instalarea în funcţie a lui Bodea este aşteptat să participe secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments