Doi reprezentanți ai Amabadei Serbiei răpiți de jihadiști, uciși într-un atac aerian american

0
68

Doi membri răpiţi ai personalului ambasadei sârbe din Libia au fost ucişi într-o lovitură aeriană americană asupra unei presupuse tabare de pregătire a grupului terorist Statul Islamic. Se crede că lovitura aeriană a ucis şi un membru de rang înalt al jihadiştilor.

 

Ministrul sârb de Externe Ivica Dacic a declarat că Sladjana Stankovic, ofiţer de comunicaţii, şi şoferul Jovica Stepic, au fost “probabil” ucişi în lovitura aeriană desfăşurată vineri de SUA asupra unei tabere de pregătire a grupului Statul Islamic, în apropierea graniţei Libiei cu Tunisia.

 

„Am primit informaţii ieri după amiază că mai mulţi cetăţeni străini au fost ucişi în acel atac, inclusiv doi angajaţi ai ambasadei noastre”, a declarat Dacic la o conferinţă de presă desfăşurată sâmbătă.

 

Dacic a susţinut că Serbia se afla în negocieri cu răpitorii pentru eliberarea personalului ambasadei sale, adăugând că, totuşi, cererile erau “imposibil” de satisfăcut.

 

Premierul sârb Aleksandar Vucic a confirmat ,sâmbătă, că Stankovic şi Stepic au fost ucişi în atacul aerian american, conform Deutsche Welle.

 

„Am discutat astăzi cu americanii despre tot ceea ce s-a întâmplat şi este cel mai probabil ca ei să nu fi avut nicio informaţie că în clădire se aflau cetăţeni străini”, a declarat Vucic reporterilor.

 

Cei doi sârbi au fost răpiţi în noiembrie 2015 după ce un convoi, în care se afla şi autovehiculul ambasadorului sârb în Libia, a fost atacat de extremişti în apropierea oraşului libian de coastă Sabratha. Ambasadorul Oliver Potezica şi familia sa au scăpat nevătămaţi.

 

Reacţia Rusiei

Rusia, aliatul tradiţional al Serbiei, a prezentat condoleanţe familiilor victimelor şi a cerut forţelor americane să respecte legea internaţională.

 

„Cerem Statelor Unite şi altor ţări NATO să îşi aleagă ţintele în mod responsabil şi cu atenţie – aşa cum acţionează forţa aeriană rusă în Siria”, a declarat Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

 

Trebuie precizat că Rusia a fost acuzată că a atacat la întâmplare numeroase ţinte din Siria, fiind suspectată de uciderea de civili şi, posibil, de atacarea mai multor spitale şi şcoli siriene, acuzaţie negată categoric de Moscova.

 

Statul Islamic se extinde în Libia

Lovitura aeriană asupra taberei de pregătire a Statului Islamic din Sabratha a provocat moartea a cel puţin 40 de persoane, a raportat Departamentul de Stat american.

 

Se crede că printre cei ucişi se află şi un membru de rang înalt al grupului, suspectat de orchestrarea atacurilor de anul trecut asupra Muzeului Bardo şi a staţiunii Sousse din Tunisia, în care au fost ucişi zeci de turişti.

 

SUA şi Europa îşi intensifică eforturile împotriva terorismului în Libia, în condiţiile în care grupul Statul Islamic îşi consolidează prezenţa în statul nord-african bogat în petrol.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments