Culoarea mașinii pe care un șofer o conduce poate spune multe despre personalitatea acestuia. Specialiștii afirmă că de multe ori alegerea culorii unui automobil poate ține seamă de vârsta șoferului sau chiar de educația acestuia.
1. Alb
Dacă ești la volanul unei mașini albe, îți place să fii mereu tânăr, fresh și să ai o atitudine modernă vis a vis de lumea din afară. „Din același motiv mai multe branduri contemporane, așa cum e Apple, sunt albe”, explică psihologul Sally Augustin.
2. Negru
Culoarea neagră este cea mai populară printre vehiculele din întreaga lume. Negru este o culoare sofisticată, afirmă specialiștii. Cei care conduc un astfel de automobil transmit opulență și seriozitate. Ei vor fi întotdeauna „în controlul” oricărei situații.
3. Gri metalizat
Griul metalizat este culoarea siguranței și a stilului. Posesorul unei mașini ce are această culoare se simte deasupra tuturor și nu îi este frică să transmită acest lucru.
4. Roșu
Pentru un bărbat, culoarea roșie a mașinii sale exprimă faptul că e un tip sportiv, în timp ce pentru o femeie înseamnă „încredere și distracție”. Cei care optează pentru această culoare sunt siguri pe ei și își doresc afecțiune.
5. Albastru
Mașinile albastre aparțin celor care sunt oameni practici și familiști. Aceștia sunt totodată persoane calme și răbdătoare, mai ales în trafic.
6. Galben
Cei care conduc o mașină galbenă par a spune: „Don’t worry, be happy!”. Acești șoferi au un simț al umorului extrem de dezvoltat și găsesc mereu soluții la probleme. Cu toate acestea, la nivel mondial, doar 2% dintre mașini sunt galbene.
7. Verde
Cei ce au o mașină verde pot fi ecologiști și cu o deschidere către natură. Persoanele care preferă această culoare sunt totodată sensibile și foarte sincere.
(Sursa: auto-bild.ro)