Senatorii jurişti au decis: Gabriel Oprea poate fi URMĂRIT PENAL; Doina Tudor reţinută şi ARESTATĂ

0
58

Senatorii din Comisia Juridică au dat, marţi, aviz favorabil solicitărilor DNA în cazurile Gabriel Oprea şi Doina Tudor. Doina Tudor (PNL) și Gabriel Oprea (UNPR) au venit marți la Comisia juridică a Senatului pentru a-și studia dosarul, scrie b365.ro.

 

DNA a cerut săptămâna trecută sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, fiind acuzată de complicitate la luare de mită. Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, este cercetat pentru luare de mită, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

 

În cazul lui Gabriel Oprea. DNA a cerut începerea urmăririi penale, în dosarul în care sunt cercetați foști șefi ai DIPI, fostul vicepremier fiind acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

 

În cazul în care senatorii juriști vor finaliza marți rapoartele în aceste două cazuri, ele vor fi discutate miercuri de plenul Senatului.

 

 

(Sursa: b365.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments