Deputatul Nicolae Păun le-a solicitat marţi colegilor săi, printr-o declaraţie de presă, să voteze conform propriei conştiinţe şi principiilor morale în cazul cererii de ridicare a imunităţii sale parlamentare.
Nicolae Păun şi-a cerut iertare faţă de procurori şi faţă de Parlament că „a avut ieşiri” care nu îl definesc şi despre care spune că „erau doar simple vorbe spuse la supărare”, el nebănuind că are telefonul ascultat.
„Având ferma convingere şi încrederea că justiţia îmi va proba nevinovăţia faţă de acuzaţiile ce mi se aduc, prin depăşirea oricăror interese politice de conjunctură, mă adresez – pe această cale – colegilor mei deputaţi, asigurându-i de respectul şi preţuirea mea şi solicitându-le doar să voteze conform propriei conştiinţe şi principiilor morale. Vreau să mulţumesc, cu acest prilej, tuturor colegilor parlamentari pentru colaborarea bună pe care am avut-o, indiferent de partidul căruia îi aparţin. Totodată, doresc să îmi cer iertare faţă de procurori, faţă de instituţia din care fac parte, că am avut ieşiri care nu mă definesc! Erau doar simple vorbe spuse la supărare – aşa cum se întâmplă oricui – scoase dintr-o conversaţie telefonică între prieteni, care a avut loc cu multe luni în urmă, fără să bănuiesc – ca orice om nevinovat – că am telefonul ascultat”, afirmă Păun, într-o declaraţie de presă transmisă de Camera Deputaţilor.
El speră ca mass-media să înţeleagă faptul că nu a făcut niciun fel de declaraţii de presă „pentru a nu da loc la răstălmăciri” care, odată apărute în spaţiul public, „să arunce un oprobiu nemeritat” atât asupra lui, cât şi asupra etniei sale. Votul pe cererea DNA privind arestarea preventivă a deputatului Nicolae Păun va fi reluat în şedinţa plenului de miercuri.
Miercurea trecută, deputaţii nu au avut cvorum pentru a vota cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Nicolae Păun. Şedinţa Camerei Deputaţilor a fost suspendată. Plenul Camerei a aprobat doar cererea DNA pentru încuviinţarea reţinerii lui Nicolae Păun.
(Sursa: b365.ro)