TOP 10 cele mai economice maşini din România

0
157
Ford Fiesta 1.5 TDCi
După lansarea hatchbackului electric Renault Zoe pe piaţa locală, numărul maşini electrice vândute oficial în România a ajuns la cinci. Şi chiar dacă acestea sunt opţiuni foarte bune pentru ecologişti, ştim că există încă foarte mulţi sceptici în privinţa propulsiei electrice. Aşa că am făcut un top cu cele mai economice modele cu propulsie convenţională vândute în România.

Lansarea în România a hatchbackului electric Renault Zoe a făcut ca numărul de vehicule 100% electrice (înmatriculabile) vândute oficial în ţara noastră să ajungă la cinci (Mitsubishi i-MIEV, Renault Twizy, Renault Zoe, BMW i3 şi Kia Soul EV).

 

Oricât de ecologice şi economice ar fi electricele, există în continuare un număr foarte mare de sceptici în România, iar preţurile destul de piperate ale vehiculelor eco nu ajută nici ele prea mult. Aşa că ne-am gândit să îţi arătăm care sunt cele mai economice zece maşini cu propulsie convenţională vândute pe piaţa din ţara noastră.

 

Criteriile luate în considerare au fost consumul mediu declarat, emisiile de dioxid de carbon şi preţul de listă (mai mic de 20.000 de euro, pentru a fi în concordanţă cu cerinţele clientului român obişnuit), potrivit promotor.ro.

 

După cum vei vedea, nouă din cele zece modele prezentate sunt diesel, iar unul singur foloseşte benzina pentru a fi pus în mişcare, dar nu fără ajutor din partea unui motor electric, fiindcă este vorba despre un sistem de propulsie hibrid benzină-electric.

 

Volkswagen Polo BlueMotion TDI – diesel, 1,4 litri, 75 CP, 210 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,1 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 82 g/km
  • Preţ de pornire: 15.871 euro cu TVA

 

Opel Corsa 1.3 DTE – diesel, 1,3 litri, 95 CP, 190 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,2 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 85 g/km
  • Preţ de pornire: 14.650 euro cu TVA

 

Toyota Yaris Hybrid – benzină-electric (hibrid), 1,5 litri, 75 CP, 111 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,3 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 75 g/km
  • Preţ de pornire: 15.030 euro cu TVA

 

Seat Leon Ecomotive TDI – diesel, 1,6 litri, 110 CP, 250 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,3 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 87 g/km
  • Preţ de pornire: 19.919 euro cu TVA

 

Skoda Fabia 1.4 TDI – diesel, 1,4 litri, 90 CP, 230 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,4 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 88 g/km
  • Preţ de pornire: 15.441 euro cu TVA

 

Mazda2 SkyActiv-D CD105 – diesel, 1,5 litri, 105 CP, 220 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,4 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 89 g/km
  • Preţ de pornire: 16.490 euro cu TVA

 

Seat Ibiza Ecomotive TDI – diesel, 1,2 litri, 75 CP, 180 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,4 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 89 g/km
  • Preţ de pornire: 16.535 euro cu TVA

 

Citroen C4 Cactus BlueHDI 100 – diesel, 1,6 litri, 99 CP, 254 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,4 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 90 g/km
  • Preţ de pornire: 16.616 euro cu TVA

 

Citroen C3 BlueHDI 75 – diesel, 1,6 litri, 75 CP, 233 Nm

  • Consum mixt oficial: 3,5 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 90 g/km
  • Preţ de pornire: 13.752 euro cu TVA

 

Ford Fiesta 1.5 TDCi – diesel, 1,5 litri, 75 CP, 190 Nm

  • Consum mix
    t oficial: 3,6 l/100km
  • Emisii de dioxid de carbon: 94 g/km
  • Preţ de pornire: 13.700 euro cu TVA

 

 

(Sursa: promotor.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments