Ziarul ring publică în exclusivitate noi documente din corespondenţa Elodiei cu amantul din SPP.
Îi plăcea Elodiei să fie bătută? Cel puţin aşa s-ar putea înţelege din unele scrisori ale avocatei dispărute către iubitul său din SPP, scrisorele de amor care nu contenesc să producă… surprize. Se ştie că „ring” a relansat interesul pentru cazul Elodia (un caz judiciar exemplar şi la rubrica „aşa da” şi la rublica „aşa nu”), dar tot mai mulţi jurnalişti încearcă să găsească în documentele care tot apar şi apar din dosarul devenit public, de câteva luni bune, de când cu trimiterea soţului Elodiei în judecată: pentru omor (şi pentru profanare de morminte)! Ceea ce nimeni nu înţelege sau nu pare că vrea să înţeleagă (aşa cum nici anchetatorii nu au făcut-o) este însă altceva. Dacă trebuie căutat cu atenţie adevărul despre dispariţia Elodiei, atunci, cu siguranţă, scrisorile şi telefoanele Elodiei (apelurile şi sms-urile date şi primite de Elodia) trebuie luate… la puricat/la bani mărunţi. Mai ales ultimele: şi telefoanele, şi… scrisorile!
Începutul primei scrisori prezentate – a Elodiei către iubitul din SPP, Ilie Cristian -, din 26 august (cu trei zile înainte de dispariţie), este scris într-un registru filosofico-melancolic. „Te-ai gândit că poate nimic nu e întâmplător, nici faptul că ne-am întâlnit în viaţa asta, nici faptul că simţim uneori ce simţim. (…) Poţi să mă baţi de să mă omori, că tot nu mă abţin…”.
„Mi-ai spus că doar dacă mă loveşti mă ştii a ta…”
Şi, pe urmă, brusc, Elodia trece într-un alt registru: al rememorării unei scene care, aşa cum este redată, pare desprinsă din cărţile marchizului de Sade. „Să nu te gândeşti la faptul că nu trebuia să facem acel lucru extrem pe care l-am făcut… Nici să nu te mai aud cu asta… Pur şi simplu, am descoperit cu stupoare, uimire şi şoc că acel lucru la limită, de care în mod normal mi-era jenă şi de care râdeam când auzeam că alţii îl practică, este felul în care eu mă simt bine pentru că tu te simţi bine… «Mă simt bine»… Ce aiurea… Sunt în extaz de fapt…:)))… Ştii că m-a durut maxilarul drept şi azi?…:)))… Şi faţa mea speriată la care te gândeşti tu mereu… Da… Păi, cum voiai să fiu când m-am trezit imobilizată şi plesnită???… Şi după ce câteva zile mi-ai sugerat că mă urăşti şi m-ai culpabilizat pentru stările tale??… Mă şi vedeam învineţită şi alergând în cămăşuţă prin hotel…:))))… Însă, baby, în ochii tăi am văzut altceva… Am văzut o nevoie puternică de mine. (…) Mai ştii ce mi-ai spus atunci?… Mi-ai spus că doar dacă mă loveşti mă ştii a ta…”. Această primă scrisoare la care facem referire o puteţi lectura integral în documnetul alăturat.
(Sursa: realitatea.net)
