Financial Times: „NATO recunoaşte vulnerabilitatea Flancului Estic în faţa Rusiei”

0
80

Experţii militari ai NATO avertizează că Alianţa nu va fi în măsură să-şi apere graniţele în Europa de Est, în caz de agresiune din partea Rusiei, se menţionează în raportul publicat vineri de Consiliul Atlantic, scrie Financial Times. Printre autorii raportului se numără Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, adjunctul comandantului suprem al forţelor Alianţei în Europa, Richard Shirreff şi fostul ministru al Apărării al Italiei şi preşedinte al Comitetului Militar al NATO, Giampaolo Di Paola.

 

Autorii vorbesc despre „lipsa de progres” catastrofală a planurilor Alianţei de a consolida graniţele sale, după invazia rusă din Ucraina. După cum s-a menţionat, acesta este al treilea avertisment din partea membrilor de comandă a NATO în ultima lună.

 

Mulţi dintre membrii cheie ai Alianţei continuă să sufere de „subfinanţare cronică” şi „deficienţe critice” a forţelor lor armate „decimate”, potrivit raportului Consiliului Atlantic. Spre exemplu, din 31 de elicoptere Tiger ale Bundeswehr-ului german, doar 10 pot fi utilizate, iar din cele 406 de maşini blindate a infanteriei Marder, doar 280 sunt funcţionale.

 

Ceilalţi membri ai Alianţei, pur şi simplu nu au făcut nimic pentru schimbarea vectorului apărării spre est. Pentru Marea Britanie, „desfăşurarea unei brigăzi, ca să nu mai vorbim despre o divizie gata lupta, va fi o problema serioasă”, spune Richard Shirreff, în trecut şeful Statului Major al Forţelor Terestre din Marea Britanie.

 

De asemenea, el a amintit că pentru unul dintre exerciţiile NATO în Europa, au trebuit să aducă cisterne de combustibil din Canada, „atât de deplorabilă a fost situaţia cu echipamentul service şi piesele de schimb în marina britanică”. Anterior, şi Centrul Analitic RÂND Corporation a făcut o evaluare critică a situaţiei NATO în raport cu Moscova.

 

În special, analiştii au spus că, în cazul în care trupele ruseşti invadează mâine statele baltice, forţele NATO vor putea compensa puterea de foc şi efectivele pe care să le contrapună forţelor ruse în tocmai trei zile.

 

 

 

(Sursa: paginaderusia.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments