O delegație a FMI va sosi în România pentru a face o evaluare a economiei

0
86

Deși nu mai avem acord cu Fondul Monetar Internațional – ultima tranșă din împrumut a fost plătită la începutul acestui an – o delegație a instituției va sosi săptămâna viitoare la București pentru a realiza o evaluare a economiei.

 

Delegația FMI va vizita Bucureștiul în perioada 2-15 martie urmând să fie condusă de Reza Baqir, potrivit unei declarații de presă făcută vineri de către Guillermo Tolosa, reprezentant regional al FMI pentru România și Bulgaria.

 

Oficialii FMI se vor întâlni cu autoritățile, reprezentanți ai partidelor politice, ai sindicatelor, asociațiilor oamenilor de afaceri, ai mediului academic și cu bancheri. Misiunea are drept scop evaluarea economiei românești, în conformitate cu articolul IV.

 

Vizita nu poate fi considerată un indiciu privitor la posibilitatea semnării unui nou acord, cel puțin în 2016. Oficiali ai Guvernului și Băncii Naționale a României își manifestau la începutul luni scepticismul față de această posibilitate.

 

„Un acord cu Fondul, un stand-by, este imposibil să mai fie realizat în acest an din două motive: avem un deficit de balanță de plăți extrem de mic, sub 1%. Închipuiți-vă, te duci la Fond și îi spui ‘Domnule, am o problemă’. ‘Ce problemă ai?’ ‘Am o problemă externă, mi-e frică de criză’. ‘Stai puțin, că ai 1%. Dincolo ai o țară cu 14% deficit de cont curent (Brazilia n.r.)’, cum am avut noi în 2008. Al doilea lucru care face dificil un acord de acest tip este că precedentul s-a încheiat cum s-a încheiat”, spunea guvernatorul BNR, Mugur Isărescu la una dintre ultimele sale conferințe de presă.

 

Semne negative au venit și din partea reprezentanților Guvernului. „Poziția noastră a fost foarte clară în ceea ce privește relația cu FMI. Ne-am exprimat foarte limpede că nu intenționăm să mai negociem un nou acord. Asta nu înseamnă că nu continuăm să avem relații cu FMI, ca orice alt stat care participă în cadrul instituțional al FMI. Este o relație, pur și simplu, de la partener la partener, nu este o vizită în care să începem o negociere”, afirma, la începutul lunii februarie, șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Tudorache.

 

Relațiile cu FMI s-au tensionat anul trecut după ce guvernarea Ponta a recurs la reducerea TVA și a unor taxe în pofida opoziției manifestate de FMI. Oficiali ai instituției internaționale au lăsat să se înțeleagă la acel moment că România nu va mai avea un nou acord cu instituția internațională, cel puțin nu curând. 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments