Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat în trafic un bărbat, cu cetăţenie română şi R. Moldova, care conducea un autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit, pentru control, pe raza municipiului Huşi, jud. Vaslui, un autoturism marca Ford, înmatriculat în Bulgaria, condus de Dumitru B., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 54 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că vehiculul în cauză are inspecţia tehnică periodică expirată din data de 10.02.2016. Cu privire la cele constatate, Dumitru B. a declarat că nu avea cunoştinţă că inspecţia tehnică periodică este expirată, întrucât a omis să verifice termenul de valabilitate.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România.