Trosnitul degetelor este un tic pe care îl au tot mai multe persoane. Poate că unele dintre acestea au impresia că acest tic este o modalitate de relaxare a mâinii după o perioadă lungă petrecută tastând sau scriind. Totuşi, acest obicei nu este atât de benefic şi relaxant pe cât îl percepem, ba chiar poate duce, în timp, la probleme de sănătate la nivelul mâinilor.
Cercetătorii arată că trosnitul degetelor este folosit de foarte multe persoane ca o modalitate terapeutică inconştientă de eliberare a stresului. În ziua de astăzi, când stresul este tot mai prezent în vieţile noastre, fiecare dintre noi încearcă să găsească diferite modalităţi de a-i face faţă. De aici şi ticul trostinutul degetelor, care ne dă impresia că ne relaxăm.
Multe dintre problemele de sănătate la nivelul mâinilor au legătură cu acest obicei. Oamenii de ştiinţă au demonstrat, în urma unor cercetări de durată, că trosnitul frecvent al degetelor conduce la slăbirea forţei de prindere a mâinii. În momentul în care ne trosnim degetele, ligamentele se întind, iar întinderea lor constantă conduce la slăbirea acestora.
De-a lungul timpului medicii au întâlnit şi cazuri de leziuni la nivelul ligamentelor, cauzate de acest tic. De asemenea, cercetătorii asociază trosnitului degetelor şi artrita, însă este nevoie de studii suplimentare pentru a confirma 100% acest lucru. Aşadar, dacă îţi trosneşti degetele, încearcă să reduci, treptat, acest tic. La fel ca rosul unghiilor, care dă un aspect exterior neplăcut mâinii, trosnitul degetelor afectează mâna pe interior, diminuând capacitatea acesteia de a-şi duce la îndeplinire funcţiile.
(Sursa: eveste.ro)