Volker Beck, un cunoscut deputat ecologist din Germania, în vârstă de 55 de ani, a fost prins de poliție în timpul unui control cu o cantitate mică de droguri de sinteză.
O purtătoare de cuvânt a Parchetului din Berlin a declarat pentru cotidianul german Bild că polițiștii au găsit asupra acestuia „0,6 grame dintr-o substanță narcotică”. Se pare că ar fi vorba de „crystal meth” sau metamfetamină, un drog de sinteză care dă foarte mare dependență, descoperit în timpul unui control stradal. Autoritățile nu au confirmat însă natura precisă a drogului.
Deputatul ce face parte din partidul Verzilor a fost arestat marți, la Berlin. Potrivit agenției germane de știri, el este deputat din partea acestei formațiuni din 1994, iar miercuri, în urma incidentului, a demisionat din mai multe funcții politice, păstrându-și totuși mandatul parlamentar.
„Renunț la funcția din cadrul grupului meu parlamentar de purtător de cuvânt pentru afacerile interne și religioase și la cea de președinte al grupului de prietenie parlamentar germano-israelian”, a declarat Beck într-un scurt comunicat.
(Sursa: libertatea.ro)