FOTO. Coșmarul din cartierul ieșean Viticultori – Regele Carol I: „Zona e specifică țărilor din lumea a treia”

0
451

Locuitorii din cartierul Viticultori – Regele Carol I din Iași au transmis Primăriei Iași o petiție în care atrag atenția asupra situației dezastruoase a drumurilor publice, riscurilor pe care le prezintă pentru locuitorii din zonă (în special copii) spațiile de construcție neprotejate și nemarcate, adoptării fără consultare publică a unui PUZ care nu ține cont de regimul de înălțime al construcțiilor specific zonei, cheltuirii netransparente a impozitelor proprietarilor de case și terenuri, ignorării de către Primărie a obligației legale de a răspunde în scris la solicitări ale cetățenilor.

 

Transmitem textul complet al petiției:

„Domnului

Mihai Chirica

Primar al Municipiului Iaşi

Bd. Stefan cel Mare si Sfânt nr. 11

ROU-700064, Iaşi

Stimate Domnule Primar,

În ultimii ani, locuitorii din zona Viticultori (cartierul Carol I) din Municipiul Iași au adresat individual sau în grup, nenumărate sesizări privind starea deplorabilă a drumurilor publice, despre care a relatat și mass-media, la care Primăria nu a răspuns în scris până în prezent. De ani de zile, circulația auto în condiții de minimă siguranță este practic imposibilă, nu există trotuare pentru pietoni, iar după ploi sau topirea zăpezii întreaga zonă ia forma unui habitat specific țărilor din lumea a treia. De-a lungul timpului s-au raportat sume importante din bugetul Municipiului pentru reabilitarea străzilor din zonă, însă, în realitate, intervențiile s-au redus la pietruiri superficiale, care au rezistat până la prima ploaie. Lipsa de tratare urbanistică a zonei menționate a cauzat o dezvoltare haotică și o gestionare defectuoasă a căilor de circulație.

 

Străzile principale (str. Viticultori și str. Dealul Zorilor) sunt drumuri de pământ, lipsite de trotuare (imagini foto atașate). În sezonul rece aceste drumuri devin impracticabile din cauza pământului transformat în noroi, iar vara, transformate în praf, prezintă riscuri majore pentru sănătatea locuitorilor, mai ales a copiilor. Lipsa trotuarelor și a pistelor de biciclete creează un conflict permanent între conducătorii auto și pietoni. Gestiunea apelor pluviale nu există, întrucât șanțurile s-au colmatat, iar apa și-a făcut cale prin mijlocul străzilor, formând ravene incompatibile cu circulația mașinilor. Vegetația urbană lipsește, nu există aliniamente de arbori, covoare vegetale, coșuri de gunoi.

 

Dorim să vă reamintim că zona a fost extinsă în ultimii ani (începând cu anul 2000), ea reprezentând o importantă resursă de teren a Municipiului într-o parte verde a acestuia (Dealul Copou). Casele construite (toate cu autorizații de construire respectate, având la bază PUZ-uri aprobate în CL) se înscriu practic într-un sit inițial, așezare periurbană Iașului (Copou-Munteni) încă din secolul XIX.

Cartierul nostru nu este deservit în mod corect de transport public, nici de instituții de învățământ (preșcolar, primar și gimnazial).

 

O altă problemă pe care dorim să o aducem la cunoștința dvs. ține de regimul de înălțime al construcțiilor din zonă. Potrivit noului PUZ, adoptat fără consultarea cetățenilor, se propune un haos al regimurilor de înălțime și al funcțiunilor urbane. Este de neacceptat pentru specificul urbanistic al cartierului nostru să creăm enclave de blocuri turn între locuințe cu regim de înălțime mic (ca în prezent). Dincolo de imaginea urbană neadecvată, vocația zonei este pentru locuințe individuale, cel mult colective mici. De asemenea, configurația, structura solului și topografia zonei sunt tratate inadecvat pentru asemenea construcții și regim de înălțime. Componenta verde, care ar trebui să definească zona noastră, este sacrificată prin construcția unor astfel de ansambluri. Bilanțul spațiu public – spațiu privat este extrem de dezechilibrat, iar propunerile de centru de cartier (CC) sunt inadecvate (situate excentric) și nerealiste (de-a lungul arterei aleea M. Sadoveanu) – zonă cu proprietăți private – bine închegată. De asemenea, propunerile de CC nu se articulează pe trama stradală majoră a cartierului.

 

Semnatarii acestei petiții, constituiți în „Grupul civic Cartier Regele Carol I – Viticultori Iași”, solicităm:

1. Inițierea în regim de urgență a reabilitării drumurilor publice din zona amintită (strada Viticultori, strada Dealul Zorilor și arterele adiacente secundare), prin asfaltare, respectiv pavare pentru străzile secundare, conform planului alăturat. Menționăm că în stradă Viticultori există deja o rețea de canalizare funcțională.

 

2. Asumarea urbanistico-edilitară completă a cartierului Carol I – cartierul nostru este parte componentă a Municipiului, locuit de cetățeni onorabili, și necesită: transport public (gabaritat conform cu numărul de locuitori), spațiu verde pentru loisir și de joacă pentru copii, grădiniță și școală primară, centru comunitar de cartier, canalizare extinsă – etapizate pe o durată realistă, dar acceptabilă de timp.

 

3. Refacerea P.U.Z. Viticultori. Conform reglementărilor urbanistice din actuala formă apare admis UTR-ul L2 și L2m – construirea de locuințe colective mijlocii/mari (cu regim de inaltime peste p+5+M 20 m), într-o zonă de cornișă. Considerăm această reglementare ca fiind abuzivă din cauză că nu se ține seama de regimul de înălțime existent și nici de PUZ-urile deja aprobate. Drept urmare, solicităm modificarea PUZ-ului la a cărui desenare trebuie să participăm și noi – cetățenii. Solicităm, de asemenea, acordarea de autorizații de construire doar pentru construcții individuale cu regim de înălțime maxim P+2 (UTR – L1a și L1m), reglementare respectată de toți locuitorii cartierului până acum.

 

4. Să ni se comunice sumele încasate prin impozite locale de la proprietarii de terenuri și case din zona amintită, conform planului atașat, în ultimii zece ani, și a modului în care au fost cheltuite aceste sume pentru proiecte urbane specifice zonei respective. În speță, vă solicităm să ne comunicați sumele cheltuite pentru reabilitarea străzii Viticultori și a arterelor rutiere adiacente, cu anexarea devizelor de cheltuieli și a documentelor
de decontare.

 

            Considerăm că este de datoria Primăriei să răspundă la solicitările formulate prin această petiție. În lipsa unor răspunsuri clare, în termenul prevăzut de lege, și a refuzului de a ține cont de doleanțele exprimate mai sus, „Grupul civic Cartier Regele Carol I – Viticultori Iași” va acționa pe toate căile legale pentru ca drepturile de cetățeni egali ai Municipiului să fie aplicate și în cazul locuitorilor din zona amintită.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments