Viceprimarul 2 în 1: Gabriel Surdu, investitor imobiliar și responsabil cu realizarea PUG-ului. E legal?

0
119

Viceprimarul Iașului, Gabriel Surdu, vrea să investească două milioane de euro în construirea de locuinţe în Copou. Proiectul edilului va fi implementat pe strada Lascăr Catargi, în apropierea sediului Radio Iaşi.

 

Surdu a declarat pentru „Ziarul de Iași” că a achiziţionat terenul anul trecut, fiind vorba de o suprafaţă de aproape 2.000 mp pe care se află în prezent două clădiri. Potrivit acestuia, imobilele se află în stare avansată de degradare.

 

La amplasament se efectuează deja lucrări în baza unei autorizaţii din august 2015, care a dat undă verde demolării uneia dintre construcţii cu regim de înălţime mic. În februarie 2016, Surdu a obţinut o nouă autorizaţie: un certificat de urbanism care a arătat faptul că acesta vrea să amenajaze spaţii de locuit în clădirea principală, regimul maximum permis de reglementările actuale fiind de trei etaje. Actele urbanistice au fost emise la solicitarea companiei Terramold Invest, administrată de fiul viceprimarului, Surdu fiind asociat.

 

Viceprimarul, deşi important investitor imobiliar,  este și principalul responsabil din Primărie în monitorizarea elaborării noului Plan Urbanistic General (PUG), document care va stabili cu precizie condiţiile de construire în fiecare zonă a oraşului. Deocamdată, o formă finală a PUG-ului nu a fost făcută public de către primărie.

 

Conform certificatului de urbanism obţinut pentru investiţia din Copou, proiectul constă în „construirea de locuinţe colective, spaţii servicii şi alimentaţie publică, spa, spaţii tehnice şi spaţii anexe, extindere şi mansardare construcţie, parcare subterană şi acces“.

 

În 2015, edilul ieșean a mai achiziţionat trei terenuri, două în satul Dorobanţ şi unul pe raza municipiului Iaşi, suprafaţa totală fiind de circa 2.500 mp. La acestea se adaugă 42 ha în Bârnova şi alte 30 ha în Tomeşti. Surdu mai are în proprietate şapte clădiri.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments