Anunțul a fost făcut de președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase. Judecătorii au examinat o sesizare depusă de un grup de deputați PLDM care au contestat modificările la Legea Supremă din 2000, transmite Unimedia.
Curtea Constituțională a declarat neconstituționale acele modificări, iar astfel, Constituția revine la redacția anterioară modificărilor din 2000. Articolul 78 din Constituția RM va conține următoarele aliniate:
Alegerea Preşedintelui
1. Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
2. Pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pot candida cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 35 de ani, au locuit sau locuiesc pe teritoriul ei nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat. Modul de propunere a candidaţilor este stabilit prin lege organică.
3. Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri.
4. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur.
5. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia că numărul acestora e mai mare decît numărul voturilor exprimate împotriva candidatului.
6. Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică.
(Sursa: unimedia.info)