Mai mulţi elevi din comuna Pechea, judeţul Galaţi, au fost transportaţi cu ambulanţa la spitalul din Galaţi.
Cei 19 copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au consumat la şcoală lapte din programul „Cornul şi laptele”, iar medicii de pe Ambulanță suspectează că de vină pentru îmbolnăvirea lor este tocmai laptele primit la şcoală, potrivit Ziare.com.
Copiii sunt elevi ai şcolii numărul 3 din comuna Pechea. Inspectorii sanitari s-au prezentat la şcoala din Pechea pentru a demara ancheta epidemiologică, potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Galaţi.
Primarul comunei Pechea, Mihăţă Măncilă, afirmă că laptele a fost depozitat în condiții bune, însă câteva cutii erau deteriorate.
(Sursa: ziare.com)