Au scăpat, ca prin minune, cu viaţă în urma unui teribil accident: „Cuvioasa Parascheva a făcut o minune“, spun supraviețuitorii.
O familie din Galaţi a văzut moartea cu ochii, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier petrecut în această dimineaţă la ieşirea din municipiul Vaslui. Cei patru gălăţeni se întorceau acasă, după ce au fost în pelerinaj la Moaştele Sfintei Parascheva.
Accidentul a avut loc în jurul orei 03:00, pe DN 24, la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bârlad, în zona cunoscută ca şi „curba morţii“.
Potrivit şoferului autoturismului, marca Audi, acesta s-a trezit, deodată, cu un morman cu prundiş în mijlocul şoselei. S-a speriat, a tras stânga de volan, iar maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului. În maşină se mai aflau mama şi încă două rude ale conducătorului auto.
Trei ambulanţe au fost solicitate să vină la locul accidentului pentru a transporta la spital pe trei dintre pasageri. Din fericire, cu toţii au scăpat teferi, ei fiind duşi la spital cu multiple contuzii, dar care nu le-au pus viaţa în pericol.
Ancheta poliţiştilor a scos la iveală faptul că molozul a fost lăsat în mijlocul şoselei de un huşean care conducea un camion cu număr de Tulcea şi care, la ora transmiterii acestei ştiri, nu a fost găsit. „Poliţiştii fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de blocare cu intenţie a unui drum public dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
La locul accidentului a fost nevoie şi de un excavator pentru a curăţa şoseaua, traficul în zonă fiind blocat mai bine de o oră pe ambele sensuri de mers.
(Sursa: adevarul.ro)