Mesaje în română și în maghiară pe trecerile de pietoni din Sfântu Gheorghe

0
132

27 de treceri de pietoni din Sfântu Gheorghe au fost semnalizate cu mesaje scrise pe asfalt în limbile română şi maghiară. Oamenii legii încearcă astfel să combată una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere produse în judeţul Covasna – traversarea neregulamentară.

 

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Covasna, semnalizarea trecerilor de pietoni cu mesaje bilingve a fost iniţiativa Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi a fost realizată de o societate comercială al cărei obiect de activitate constă în producerea materialelor publicitare. Mesajele de avertizare, „Priveşte în dreapta” şi „Priveşte în stânga”, au fost scrise pe asfalt, cu o culoare albă, de fiecare parte a trecerilor de pietoni, în atât în română, cât şi în maghiară, relatează mediafax.ro.

 

Oamenii legii spun că acţiunea are loc în contextul începerii noului an şcolar, când traficul creşte semnificativ, unul dintre principalele obiective fiind informarea pietonilor asupra necesităţii asigurării temeinice înainte de traversarea străzii, chiar dacă acest lucru se întâmplă în locurile special amenajate.

 

Trecerile de pietoni semnalizate prin mesaje se află în apropierea unităţilor şcolare, dar şi în zone intens circulate sau în care au fost înregistrate accidente rutiere grave.

 

(Sursa: Yahoo!News)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments