Miercuri, 9 martie 2016, de la ora 15.00, în Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi va avea loc o triplă lansare de carte în prezenţa celor trei autori, invitaţi de onoare a Librex-ului din acest an: Jean Portante, În realitate, poeme (titlul original, En réalité); Dražen Katunarić, Cer/ Pământ, poeme (titlul original, Nebo/ Zemlja); Claudio Pozzani, Mersul umbrei, poeme (titlul original, La marcia dell’ombra).
Cele trei volume au fost publicate anul acesta, în cadrul Programului editorial CronEdit şi Colecţiei de Carte „LIBREX” a Editurii Trovant.
Lansarea va fi urmată de un dialog despre literatura europeană actuală, care se va desfăşura sub genericul „Poezia europeană la noi acasă”.
Evenimentul va fi moderat de scriitorul Valeriu Stancu şi poetul pictor Traian Mocanu.
Evenimentul se desfăşoară în cadrul celei de a XXIV-a ediţii a Târgului de Carte Librex 2016, Biblioteca Judeţeană având calitatea de partener cultural.
Jean Portante (n. 1950) este scriitor francez de origine luxemburgheză, autor de romane, povestiri, piese de teatru, poet şi jurnalist.
Dražen Katunarić (n. 1954) este scriitor croat (poet, prozator şi eseist).
Claudio Pozzani (n. 1961) este poet, scriitor şi compozitor, director al Festivalului Internaţional de Poezie de la Genova.