Mită pentru buletine: torturi, rochii şi parfumuri. Şefa Serviciului de Evidenţă a Persoanelor din Scânteia, trimisă în judecată

0
411

Maricica Tagarcea, şefa Serviciului de Evidenţă a Persoanelor din Scânteia, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi după ce a luat mită torturi, parfumuri, genţi, rochii şi bani pentru a elibera cărţi de identitate pentru cetăţeni din Republica Moldova. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, aceştia erau aduşi de diferite persoane în România, după ce găseau ieşeni care să îi ia în spaţiu, apoi îi duceau la Scânteia unde depuneau actele. Conform rechizitoriului, doar 2.063 de moldoveni au fost luaţi în spaţiu de trei persoane.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au acuzat-o pe Maricica Tagarcea, şefa Serviciului de Evidenţă a Persoanelor din Scânteia, de luare de mită în formă continuată şi complicitate la acces ilegal la un sistem informatic. Aceasta a fost trimisă în judecată în stare de arest la domiciliu. În acelaşi dosar au fost acuzaţi şi Luigi Augustin Pelin de complicitate la luare de mită în formă continuată şi Mihaela Feraru de acces ilegal la un sistem informatic.

 

Au preluat în spaţiu peste 1.600 de persoane

„Începând cu data de 1 octombrie 2014 până la data de 20 octombrie 2015 în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu referitoare la primirea documentaţiei pentru eliberarea cărţii de identitate şi pentru eliberarea cărţii de identitate a primit de la martorele A. A. şi C. M. V. care au preluat în spaţiu un număr de 1667 persoane pentru care au depus dosare la SPCLEP Scânteia , a primit săptămânal de la ele suma de 100 lei precum şi o pereche pantofi de damă, o geacă din material textil, 2 genţi de damă, 1 parfum de damă marca Pacco Rabane, mai multe torturi, dulciuri şi flori – avantaje materiale în cuantum de 5470 lei”, susţin procurorii în rechizitoriu.

 

Torturi şi haine – mită

Anchetatorii susţin şi că, din decembrie 2013 până în august 2015, Maricica Tagarcea, a primit mită de la o femeie pentru eliberarea cărţii de identitate pentru 396 de basarabeni luaţi în spaţiu de o altă persoană. Astfel,  şefa Serviciului de Evidenţă a Persoanelor din Scânteia ar fi luat câte 50 sau 100 de lei săptămânal, aproximativ 10 torturi, bomboane, un parfum, cafea, rochii, o pătură electrică, în valoare totală de 2.260 de lei.

 

De asemenea, la cererea lui Tagarcea aceeaşi persoană i-a plătit lui Luigi Augustin Pelin şase rate la bancă, în valoare totală de 1.190 de euro.

 

„După data de 1 august 2015 martora F. I. a dat câte 10 euro pentru fiecare dosar primit de şefa SCPCLEP Scânteia, Tagarcea Maricica, respectiv suma de 1.210 euro pentru 121 persoane preluate în spaţiu, respectiv câte 15 euro pentru 18 persoane pentru a depus documentaţia în datele de 29 şi 30 septembrie 2015, respectiv 270 euro”, mai arată anchetatorii.

De asemenea, aceeaşi persoană  i-a plătit o consultaţie medicală fiicei şefei Serviciului de Evidenţă a Persoanelor din Scânteia.

 

Citeşte şi EXCLUSIV. Banii RATP s-au dus în buzunarul lui Puşcaşu: Unistil, profit uriaş pe traseul 27

 

Tagarcea mai este acuzată şi că a divulgat username-ul şi parola de acces la aplicaţia Portal administrată de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Mihaelei Feraru „care i-a permis acesteia ca, fără a avea avizele legale, să  acceseze fără drept baza de date Evidenţă Paşapoarte”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments