Percheziţii la PTF Galaţi-rutier. Un poliţist, suspectat că s-a făcut partener cu contrabandiştii de ţigări

0
111
Poză simbol
35 de persoane sunt audiate în prezent la sediul DIICOT Galaţi, fiind suspectate că au introdus în România o cantitate impresionantă de ţigări de contrabandă prin Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi – rutier.

Procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat astăzi un număr de 28 de percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale unor persoane, precum şi la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi – rutier în scopul destructurării unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, transmite Adevărul.

 

Anchetatorii au informaţii conform cărora, în perioada iunie 2015 – martie 2016, membrii grupului infracţional organizat au creat un circuit infracţional în scopul introducerii în România, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări prin Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi – rutier.

Aceştia au cooptat în activităţile infracţionale cel puţin un lucrător din cadrul acestei subunităţi, pe care l-au determinat să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător îndatoririle de serviciu prin remiterea periodică a unor sume de bani.  Procurorii DIICOT audiază în momentul de faţă 35 de persoane la sediul DIICOT Galaţi, urmând să stabilească dacă se impune reţinerea acestora şi propunerea lor în vederea arestării preventive.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments