În perioada 9-10 martie 2016, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, va organiza în colaborare cu Consulatul General al României la Barcelona, TEATRUL GONG din Sibiu și Asociația Culturală SpectacolArt, în provincia Catalunya, respectiv în Lerida și Guissona, o serie de evenimente culturale dedicate comunității de români din regiune.
Programul cuprinde: un spectacol de teatru pentru copii intitulat ”Sarea-n bucate” și un atelier de desen cu titlul „În lumea basmelor“, atelier destinat copiilor români și spanioli din școala de stat spaniolă din Lerida. Spectacolele de teatru vor fi susținute în cadrul Centrului Cultural din Guissona, în data de 9 martie și în cadrul școlii de stat spaniole din Lerida în data de 10 martie.
Proiectul presupune și o donație de carte românească realizată deBiserica Sfântul Gheorghe Nou, lăcaş voievodal al Sfinţilor Martiri Brâncoveni din Bucureşti, prin preotul paroh Emil Nedelea-Cărămizaru, cu sprijinul Institutului Cultural Român către Parohiaortodoxăromână „NaștereaSfântuluiIoanBotezătorul”din Lerida.
Regiunea Autonomă Cataluneză, în general, și muncipii precum Lerida, în special, sunt printre principalele destinații de migrație ale cetățenilor români și, ca atare, acest proiect vine în sprijinul familiilor române care emigrează în Spania. Nu în ultimul rând, acest proiect reprezintă o premieră în regiune, dat fiind că până în prezent Institutul Cultural Român nu a realizat proiecte de acest gen în Lerida.
“Sarea-n bucate” este un spectacol despre cel mai frumos sentiment uman: IUBIREA. Iubirea părinţilor pentru copii, iubirea copiilor pentru părinţi, iubirea sinceră şi curată a îndrăgostiţiilor din totdeauna … Inspirat din înţelepciunea basmelor româneşti, spectacolul SAREA-N BUCATE se adresează tuturor, dar în mod special copiilor, care vor învăţa să preţuiască adevăratele sentimente statornicite între oameni şi trainicele valorile morale: cinstea, sinceritatea, hărnicia, munca.
Premiera spectacolului SAREA-N BUCATE a avut loc în 5 mai 2010 la Sibiu. Este o adaptare scrisă de Florin Grigoraş după basmul lui Petre Ispirescu. Un spectacol cu păpuşi, copiii sunt fermecaţi de jocul acestora, de intriga naraţiunii şi de atmosfera feerică specifică basmelor. Mihaela Grigoraş interpretează un Menestrel care duce firul poveşti (cântă, dansează, povesteşte) iar Monica Baldea este Pajul, ajutorul de nădejde. Muzica spectacolului scrisă de Florin Grigoraş întregeşte show-ul, aduce o culoare aparte, când melancolică, când veselă şi ritmată.
Spectacolul SAREA-N BUCATE a reprezentat cu succes Romania la: Festivalul Cultural European ediția a 11-a organizat la Alge în mai 2010, Kids Eoro Festival Washington DC în octombrie 2010, International Puppet Festival Baku – Azerbaijan 1011, Festivalul Novembriade Wassertrudingen – Germania 2011, Festivalul Cultural European New Delhi – India 2011.