Curăţenia de primăvara. Mihai Chirica le cere ieşenilor să se implice în activităţile Primăriei

0
120

Primăria Municipiului Iaşi a demarat curăţenia de primăvară. Primarul interimar Mihai Chirica a anunţat miercuri, 9 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, că în cadrul programului anual de curăţenie, al cărui slogan general este „Iaşul nostru curat”, vor fi incluse, pe lângă regiile şi societăţile din subordine, şi asociaţiile de proprietari, societăţi din mediul privat, precum şi organizaţii ale societăţii civile.

 

„Spre deosebire de anii trecuţi, vrem ca această campanie de curăţenie să nu fie doar o serie de acţiuni disparate ale societăţilor Primăriei, ci un efort comun al întregii comunităţi, în care ieşenii să fie parte activă a acesteia, parteneri implicaţi direct în curăţenia oraşului nostru. De aceea propunem un slogan general al acestei campanii: «Iaşul nostru curat». Aceasta pentru că oraşul este al nostru, al tuturor, şi este de datoria tuturor ieşenilor să contribuie şi să menţină aspectul frumos al oraşului. Am gândit această campanie de curăţenie de primăvară ca pe un efort colectiv cu mai multe componente: activităţile de curăţenie ale direcţiilor şi societăţilor Primăriei, activităţile asociaţiilor de proprietari, o serie de activităţi în care vrem să implicăm societatea civilă, companiile private şi alte instituţii, o campanie de conştientizare a ieşenilor privind importanţa menţinerii curăţeniei, precum şi o campanie de prevenţie şi control”, a declarat Mihai Chirica.

 

Municipalitatea ieşeană solicită implicarea în acest program şi a proprietarilor şi asociaţiilor de proprietari, acţiunile desfăşurându-se conform Hotărârii de Consiliu Local 172/2002.

 

„Fac un apel către conducerile tuturor asociaţiilor de proprietari din Iaşi să ia legătura cu societăţile noastre, pentru a primi sprijin în acţiunile pe care le urmăresc. Le vom pune la dispoziţie materialele necesare, precum şi personal specializat pentru a-şi amenaja spaţiile din proprietate cât mai civilizat. Vom organiza şi un concurs privind cele mai «gospodare» asociaţii de proprietari şi, desigur, vor fi şi premii. Ne-am gândit la 60 de premii: 20 de premiul I, 20 de premiul II şi 20 de premiul III. Cei mai harnici trebuie încurajaţi! Nu vor fi premii în bani, ci constând în mici lucrări edilitare, de exemplu montarea mai multor bănci, amenajarea unor alei, plantarea unor garduri vii, amenajarea unor mici spaţii de relaxare, funcţie de specificul zonei şi de nevoile locatarilor”, a mai spus primarul interimar.

 

Mihai Chirica a anunţat că a trimis adrese şi la companii private din Iaşi, precum şi la mai multe organizaţii din societatea civilă pentru a se implica în acţiunile de curăţenie a oraşului.

 

Primarul interimar Mihai Chirica a precizat că în această perioadă vor fi plantaţi 10 mii de copaci, 40 la sută dintre aceştia fiind din specia tei.

În contextul acestei campanii, mâine, la Iaşi, va fi inaugurat primul centru din România destinat colectării tuturor deşeurilor din gospodăriile particulare.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentRomânii gestionează mai greu echilibrul între viaţa personală şi cea profesională. Tinerii vin cu o nouă abordare
Articolul următorAu sărit din barcă: 6 deputaţi UNPR trec la PSD
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments