Florin-Cătălin Ivan, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a fost reţinut pentru evaziune de 1,5 milioane euro. Acesta este acuzat că nu a înregistrat în contabilitatea a două firme pe care le reprezenta operaţiunile comerciale derulate şi nu a declarat toate veniturile obţinute.
Anchetatorii au pus sechestru pe conturile bancare ale acestuia şi pe cinci case.
„În perioada 2010 – 2011, în calitate de reprezentant a două societăţi comerciale cu sediul social în municipiul Bucureşti, inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea acestora operaţiunile comerciale derulate şi nu a declarat în totalitate veniturile obţinute, modalitate prin care s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Astfel, acesta a cauzat un prejudiciu în valoare de aprox. 1.500.000 de euro, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit”, arată procurorii, într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, în cursul zilei de joi au fost făcute șase percheziții care au vizat imobilele deţinute de Florin-Cătălin Ivan în Bucureşti, Voluntari şi Buzău, în vederea ridicării de documente financiar – contabile, dispunând sechestru pe conturile bancare ale avocatului și pe cinci imobile deținute de acesta. Avocatul Florin-Cătălin Ivan va fi prezentat Curții de Apel București, iar magistrații vor decide dacă dispun arestarea acestuia pentru 30 de zile.
(Sursa: dcnews.ro)