Mercedes S 350, declarat furat în Belgia, depistat la P.T.F. Albiţa

0
66

Poliţiştii de frontieră din P.T.F. Albiţa au depistat la controlul de frontieră un autoturism Mercedes S 350 care figura ca fiind declarat furat din Belgia.

 

În ziua de 12 martie a.c., în jurul orei 15.00, la P.T.F. Albiţa/ I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei Viorel B., cu dublă cetăţenie, franceză şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes S 350, înmatriculat în Franţa.

 

Existând suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că autoturismul în cauză figurează, în bazele de date, ca fiind declarat furat, semnalare introdusă de Belgia.

 

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul îi aparţine şi a fost achiziţionat în data de 01.03.2016, prin intermediul unei societăţi de profil, în schimbul sumei de 65.000 euro. De asemenea, acesta a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 400.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments