Monica Vasilache, viaţă de activistă: toată ziua ciripeşte, 4.000 de lei primeşte

0
1310

Studiu de caz: cum să te lipeşti de un scaun călduţ, pe bani mulţi, fără să ştii să faci nimic. Fosta secretară a PSD la Municipiu, are serviciu bine plătit la Primărie, dar şi două CA-uri, ca să nu-i lipsească nimic. Are printre cele mai mari venituri din administraţie, la ora actuală. Singura ei calitate: nu lipseşte de la nicio întrunire PSD şi scutură scamele de pe umerii liderilor.

 

Tragi ceva la tinereţe, dar la bătrâneţe te aşteaptă o viaţă bună. Monica Vasilache, nu e nici tânără, nici bătrână, are fix 39 de ani şi e activista PSD pur-sânge. Nelipsită de la acţiunile electorale, dar şi de la chiolhanurile care se întind în tot judeţul de-a lungul unui mandat, doamna de la PSD are o slujbă plătită gras în Primărie: consilier superior la Serviciul Urbanism, ocupându-se de Publicitatea Exterioară. Ocupată, e foarte greu de găsit la birou. Salariu: 2.500 de lei net/lună.

Ca să fie mulţumită, să nu ducă grija zilei de mâine, mai are şi două CA-uri: Ecopiaţa şi Termoservice. Câte o şedinţă pe lună, nişte fursecuri, încă 1.500 de lei/lună. Total: 4.000 de lei venit lunar net.

 

Monica Vasilache, o doamnă bine pregătită

Explicaţia? Monica Vasilache a fost secretar PSD la Oganizaţia Municipală, până să schimbe macazul Mihai Chirica. Acum, a rămas fidelă în tabăra Lupu şi încă e protejată. Organul de partid primeşte automat sinecură în Primărie.

Monica Vasilache face parte din lotul femeilor cochete promovate în Primărie în ultimii 10 ani. Bine înfiptă în partid, greu de strunit în funcţia publică de la Primărie, conform colegelor ei de serviciu: „Arogantă, nu stă la discuţii, o face pe intangibila”.
La partid şi-a pierdut funcţia, pentru că n-a pariat pe calul câştigător, Mihai Chirica, alegând tabăra cealaltă. Dar sinecurile i-au fost păstrate. Monica Vasilache este singura angajată din Primăria Iaşi membră în două consilii de administraţie.

 

Colegi invidioşi

Conform ultimei declarații de avere, valabilă pentru anul 2014, Monica Vasilache a câştigat din salariul de la Primărie 28.345 lei, din indemnizaţia de la Termoservice SA – 9.216 lei, iar din indemnizaţia de la Ecopiaţa SA – 9.736 lei. În total, 47.297 lei pe an. Pe lună, îi revin 3.941 lei, sumă frumoasă pentru un angajat din administraţie. Acesta este un salariu de director şi sunt funcţionari în Primărie cu atribuţii mult mai importante şi mult mai expuşi stresului care abia ajung la 2.000 de lei salariu. Şefii de direcţii şi de departamente au 2.500 de lei salariu, în timp leafa Monicăi Vasilache se compară doar cu a unui viceprimar.
Secretara PSD a intrat în CA la Termoservice încă din 2011, iar la Ecopiaţa din 2013.

 

Orice pesedist are în arhiva personală poza de pe Arena Naţională, de la lansarea faraonică a lui Ponta

Se fac concursuri, ca să nu fie politic

Conform legii, din 2011, membrii CA nu mai pot fi numiţi politic, ci, numai membrii Adunării Generale a Acţionarilor (AGA). De cinci ani, regula funcţionează doar pe hârtie. Se organizează un aşa-zis concurs, dar la care poate participa oricine, indiferent de nivelul de pregătire, şi constă doar într-un interviu dat în faţa unei comisii cu oameni din Primărie. Concursul pentru CA-uri se dă în familie.
”Se dă un interviu, pe bază de dosare. În cazul nostru, Primăria a delegat o comisie care face selecţia de dosare. Este un interviu, probă scrisă nu a fost. După ce comisia hotărăşte, CA-ul hotărăşte obiectivele societăţii. În iunie anul trecut a fost ultima dată când a fost organizat concursul. Da, este la noi”, a declarat Ciprian Chiriţa, director Termoservice, referindu-se la Monica Vasilache.

 

Stărică: „Aşa e peste tot”

Este o modă ca în punctele cheie să fie puşi oameni care nu au nicio legătură cu activitatea societăţii. De asta este conştient şi Cristi Stărică, directorul Ecopiaţa SA, când se gândeşte la componenţa AGA sau CA. „La noi ultima dată a fost concurs în 2013, expiră în 2017. Monica Vasilache este la noi. În Consilii de Administraţie peste tot este aşa. A fost la interviu, atunci în 2013. Atunci şi-a dat demisia un membru CA. Eu le prezint situaţia economică în fiecare lună, se face raportul de activitate. Ultimul CA a fost pe 29 februarie. S-a discutat despre curăţenie, reparaţii ”, a explicat Cristi Stărică, director Ecopiaţa SA.
În ciuda insistențelor, Monica Vasilache n-a fost de găsit timp de mai multe zile. La birou ni s-a spus tot timpul că este „pe teren”, iar la telefon n-a răspuns la niciunul din cele 20 de apeluri. 7EST voia s-o întrebe atât despre noile regulamente ale asociaţiilor de proprietari, cât şi despre legislaţia în domeniul comerţului agricol, planurile de dezvoltare ale Ecopiaţa şi multe altele…

 

 Doamna Vasilache se dă bine şi cu Opoziţia, Bodea fiind un bărbat curtat

E chimistă, dar s-a reprofilat

În acest moment, Monica Vasilache, în vârstă de 39 de ani, este necăsătorită şi locuieşte cu părinţii într-un apartament din Dacia. Declaraţia de avere depusă de aceasta arată că nu deţine maşină, apartament, casă sau alte valori în afară de sumele obţinute de la primărie.

 

Citeşte şi Fiul lui Chişcă a primit un Mercedes de la una din căpuşele Fortus

 
Conform CV-ului, Vasilache a terminat Facultatea de Chimie în perioada 1996-2000. În 2006, apare ca profesoară la Colegiul Tehnic ”Ion Holban” în 2006, apoi începe ascensiunea în PSD. În prezent, aceasta declară că urmează cursuri de master la Universitatea ”Petre Andrei”. Din 2006, îşi face simţită prezenţa în Primărie. Acum, ocupă postul de consilier superior gradul I în cadrul Biroului de Reglementare Publicitate Exterioară (Instituţia Arhitectului). Avizează montarea panourilor publicitare sau a bannerelor.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments