Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte astăzi pentru a discuta, printre altele, despre problema migraţiei şi despre jihadişti.
Pe ordinea de zi se află şi subiecte referitoare la înzestrarea şi modernizarea armatei, situaţia politică din Republica Moldova şi combaterea tăierilor ilegale de păduri. Şedinţa începe la ora 11:00.
Această şedință CSAT fusese anunţată de preşedinte la începutul lunii, înainte de a pleca în vizita din Israel și Palestina. Numai că, la întoarcere, CSAT a fost convocat într-o şedinţă extraodrinară, la 11 martie, pentru a da o soluție la legea interceptărilor, după ce aceasta a fost declarată neconstituțională.
Subiectele de pe ordinea de zi:
● Stadiul îndeplinirii, în anul 2015, a Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2027 şi în perspectivă;
● Stadiul desfăşurării activităţilor prevăzute în Planul-cadru pentru continuarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României în anul 2015;
● Concepţia de realizare a Sistemului de comunicaţii şi informatic al Forţelor Armate ale României;
● Concluziile rezultate în urma desfăşurării exerciţiilor şi antrenamentelor de mobilizare, în anul 2015, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare;
● Evoluţii ale actorilor non-statali de factură jihadistă şi consecinţele pentru spaţiul euro-atlantic;
● Evoluţiile din Balcani şi impactul asupra politicii externe şi securităţii României;
● Perspectivele evoluţiei situaţiei politice din Republica Moldova;
● Fenomenul migraţiei ilegale la nivel european;
● Măsurile adoptate, acţiunile întreprinse în domeniu şi rezultatele obţinute în combaterea fenomenului tăierilor ilegale din fondul forestier naţional;
● Amendamentele propuse de Guvernul României la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;
● Activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2015 şi principalele obiective pentru anul 2016;
● Activitatea Consiliului Operativ pentru Securitate Cibernetică în anul 2015;
● Activitate Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO în anul 2015;
● Planul anual de activitate al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO pentru anul 2016;
● Activitatea desfăşurată de către Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în anul 2015.
În cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.
(Sursa: digi24.ro)