Primarul interimar Mihai Chirica a anunţat astăzi că a dispus efectuarea mai multor controale în pieţele din municipiul Iaşi. În acest sens au fost mobilizaţi angajaţii Poliţiei Locale, coordonaţi de generalul Vasile Roman, consilierul personal al primarului pe probleme de siguranţă şi ordine publică.
„De aproximativ cinci luni facem o activitate de monitorizare permanentă a pieţelor, pe fondul mai multor acţiuni desfăşurate şi de alte instituţii ale statului. Se au în vedere evaziunea fiscală, comercializarea produselor fără acte, îndepărtarea punctelor unde se comercializau produse care nu plătesc accize, precum şi o serie de măsuri legate de igienizare, curăţenie, aspect general al pieţelor, conduita lucrătorilor, precum şi modul în care îşi desfăşoară activitatea colegii de la Poliţia Locală”, a spus Chirica.
Edilul a afirmat că este nemulţumit de faptul că Poliţia Locală nu-şi face treaba, traficanţii de ţigări şi vânzătorii ambulanţi mişcându-se nestingheriţi în pieţele din oraş.
“În continuare se mai vând ţigări ilegal în pieţele Nicolina şi Alexandru cel Bun, comerţul en-gros de la piaţa CUG nu e înregistrat în totalitate, există în continuare vânzători ambulanţi, avem problemele în legătură cu aspectul ambalajelor în care se comercializează produsele lactate din piaţa Nicolina şi, în continuare, văd indiferenţa Poliţiei Locale, lipsa de responsabilitate pentru locul de muncă, niciun fel de grijă pentru cumpărătorul ieşean şi corupţie, toate plecate de la prostul management al pieţelor. De aceea l-am rugat pe domnul general să întocmească un plan de măsuri, care a intrat în acţiune în această săptămână şi care vizează toate pieţele agroalimentare, pe fiecare secţie de Poliţie Locală, şi la care vor lucra împreună cu Salubris, EcoPiaţa şi Direcţia de Asistenţă Comunitară”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.
Acesta a mai anunţat că o atenţie deosebită în această săptămână va fi acordată comercializării produselor care sunt achiziţionate în preajma sărbătorilor pascale, întrucât credincioşii romano-catolici vor sărbători la sfârşitul acestei săptămâni Floriile, iar la sfârşitul săptămânii viitoare Paştele.