Cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Ucraina a fost demolată

0
191

Cel mai mare monument reprezentându-l pe fondatorul statului sovietic, Vladimir Lenin, din Ucraina, a fost pus la pământ. Este ultima statuie gigantică al lui Lenin din Ucraina. „Demolarea” lui Lenin a avut loc în oraşul Zaporoje.

 

 

Statuia lui Lenin din Zaporoje se numără printre cele aproximativ o mie de statui ale fondatorului statului sovietic care au fost demolate după declanşarea revoltei antiguvernamentale din Ucraina, din 2014, încheiată cu fuga preşedintelui de atunci susţinut de Moscova, Viktor Ianukovici. După acest episod, Ucraina a început să facă schimbări în legislaţia ţării şi a adopta legi menite să şteargă, într-un fel, trecutul comunist al fostei republici sovietice, transmite realitatea.md.

Astfel, cele aproximativ 1.000 de statui ale lui Lenin, între care cea din Zaporoje, înaltă de 20 de metri, să fie dărâmate rând pe rând. Unii au criticat această acţiune ca fiind o încercare de a şterge istoria ţării. „E uşor să o demolezi: pui explozibili, o arunci în aer, dar mai greu este să o disloci cu atenţie (de pe soclu, n.r.) şi să o transporţi la un depozit special pentru că depozitarea statuilor totalitarilor are nevoie de o atenţie specială”, a afirmat o purtătoare de cuvânt a primăriei locale din Zaporoje. „Documentele care arată cum a  fost ridicată statuia se află toate la Moscova”, a mai spus femeia. Statuia era din bronz şi avea o vechime de 60 de ani. A fost desprinsă de pe soclu şi transportată cu ajutorul unei macarale.

 

Înainte de a fi dărâmată, activiştii proucraineni au făcut haz de statuia lui Lenin, îmbrăcând-o într-o piesă de costum popular ucrainean, iar echipa de fotbal, în tricou galben.

 

 

(Sursa: realitatea.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments