Mircea Ionescu Quintus împlineşte astăzi 99 de ani

0
63

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus împlineşte, vineri, vârsta de 99 de ani, el fiind sunat de către preşedintele Klaus Iohannis, care se află la Bruxelles, pentru a-i transmite felicitările sale, iar liberalii urmează să îl sărbătorească la Ploieşti, într-un eveniment la care sunt aşteptate peste 2.000 de persoane.

Liberalul Mircea Ionescu Quintus a declarat pentru News.ro că a fost sunat de către preşedintele Klaus Iohannis, care i-a transmis urările sale. ”Îmi doresc să mai pot să fiu în stare să fac ce am făcut toată viaţă, să-i slujesc pe cei din jurul meu. Şi cei mai aproape de mine sunt liberalii”, a mai declarat Quintus. Seniorul liberal urmează să fie sărbătorit şi în partid.  Vineri, la Sala Sporturilor din Ploieşti sunt aşteptaţi, pe lângă membrii conducerii partidului, peste 2.000 de liberali, la un eveniment în care va fi sărbătorit Mircea Ionescu Quintus.

Liberalii i-au pregătit un tort, dar şi o surpriză: cântăreţul de muzică populară Nicolae Fudui Iancu îi va cânta ”La Mulţi Ani!”. De altfel, Quintus va veni şi luni, la şedinţa conducerii PNL, care se va desfăşura la Palatul Parlamentului. Potrivit unor surse liberale, PNL l-a invitat pe preşedintele Klaus Iohannis la evenimentul de la Ploieşti, însă şeful statului nu va putea ajunge, deoarece se află la Bruxelles, pentru Consiliul European.

 

Surse oficiale au precizat pentru News.ro că reuniunea Consiliul European ar fi trebuit să se încheie joi, iar vineri să aibă loc doar discuţiile UE-Turcia, însă Consiliul s-a prelungit, astfel încât Iohannis nu va putea ajunge în ţară pentru evenimentul de la Ploieşti.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments