Nu haina îl face pe om, ci numărul de la maşină. Ca să fie altfel în trafic, mii de şoferi îşi schimbă plăcuţele de înmatriculare primite de la Poliţie cu unele mai arătoase. Sunt comandate pe internet, au alte caractere şi chiar forme diferite de cele normale. Poliţiştii spun că fapta este una gravă şi cei prinşi cu astfel de plăcuţe pot rămâne fără certificat de înmatriculare.
Bolidul de culoarea neagră ieşe imediat în evidenţă şi nu doar datorită dimensiunilor, scrie digi24.ro. Plăcuţa de înmatriculare montată în spate atrage privirile ca un magnet. Este pătrată, foarte mică, de dimensiunile celor pentru motociclete, iar caracterele sunt altfel decât cele clasice. Fontul folosit pentru litere şi cifre este tipic plăcuţelor de înmatriculare emise în Germania.
„Sunt nenumărate cazuri. În primele două luni poliţiştii au aplicat 270 de sancţiuni”, spune cms. şef George Grigore, ofiţer Direcţia Rutieră.
Administratorii site-urilor care vând plăcuţe de înmatriculare „speciale” au tot felul de oferte şi pot să onoreze orice comandă. Clientul îşi poate alege dimensiunea, culoarea, fontul şi chiar codul de ţară. Ca să scape de orice răspundere, ei îi avertizează pe cumpărători că plăcuţele personalizate NU sunt legale şi nu ar trebui montate pe maşini. Un detaliu care nu-i opreşte pe cei care vor să fie altfel în trafic.
„Singura instituţie abilitată să facă plăcuțele este Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor prin atelierele din fiecare judeţ şi București. Dorma, dimensiunile, combinaţiile alfa numerice şi condiţiile de calitate sunt stabilite printr-un standard de stat”, spune cms. şef Mihai Enache, purtătorul de cuvânt al DRPCIV.
În fiecare an, aproape 3000 de amenzi dau poliţiştii şoferilor care vor sa fie altfel în fiecare an pentru această abatere. Sancţiunea e de 300 de lei, dar şi reţinerea certificatului de înmatriculare.
(Sursa: digi24.ro)