Pacient într-un sistem bolnav. Statul a uitat să-i emită cardul de sănătate şi acum îl poartă pe drumuri până „dă colţul”

0
150

Un ieşean în vârstă de 41 de ani care suferă de mai multe boli, a ajuns la limita disperării pentru că nu-şi poate procura medicamentele de care are nevoie din cauză că nu are card de sănătate.

 

Gabriel Berger, diagnosticat cu diabet, cataractă, retinopatie, angină pectorală, hipertensiune arterială şi pensionat pe caz de boală, susţine că lipsa cardului de sănătate îl afectează direct, întrucât farmaciştii refuză să-i ofere medicamentele la preţ compensat, aşa cum ieşeanul le-ar putea cumpăra dat fiind că este asigurat.

 

„În toate farmaciile în care intru, Dona, Sensiblu, Catena, să-mi iau pastilele pentru inimă sau pentru ficat mi se spune acelaşi lucru. Să aduc adeverinţă de la CJAS prin care să se arate că i că ei îmi pot emite tratamentul. CJAS, însă, emite această adeverinţă numai asiguraţilor care şi-au pierdut deja cardul. Eu nici nu l-am primit. Dacă introduc online CNP-ul, apare că sunt asigurat şi că nu mi-a fost emis cardul“, povesteşte pentru „Adevărul” Gabriel Berger.

 

Ieşeanul nemulţumit spune că s-a prezentat de mai multe ori la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru lămuriri, însă de fiecare dată reprezentanţii instituţiei îl trimit acasă, să-şi aştepte cardul de sănătate.

 

Potrivit CJAS, cu toate că ieşeanul este asigurat, el nu are card de sănătate pentru că Imprimeria Naţională nu i l-a emis. Prin urmare, CJAS susţine că spitalele şi farmaciile ar trebui să-i ofere asiguratului serviciile ca şi cum el ar avea card de sănătate.

 

„Dacă unui asigurat care nu are cardul emis i se refuză acordarea serviciilor, asiguratul trebuie să facă sesizare la CJAS, iar noi mergem în verificare şi sancţionăm farmacia respectivă, dacă este cazul. În ceea ce priveşte tipărirea lui, acest lucru nu ţine de noi, nu putem şti când Imprimeria va emite o nouă tranşă de carduri de sănătate“, a precizat Robert Dâncă, preşedintele CJAS Iaşi.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments