Astăzi, 22 martie 2016, a avut loc prima întâlnire de iniţiere a clusterului de turism la Iaşi, proiect demarat de Aeroportul Iaşi, împreună cu Bicycle Hostel şi Inovis Consulting. Aeroportul Iaşi a hotărât să susţină acest proiect, prin crearea unei platforme care să integreze eforturile de promovare a Iaşului ca destinaţie turistică, şi implicit, dezvoltarea turismului în zonă.
Aşa acum arată raportările făcute de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, creşterea activităţii aerogării ieşene creează premisele dezvoltării turismului în zonă, prin conectivitatea crescută în ultimii trei ani, iar aeroportul rămâne, deocamdată, principala poartă de sosire în regiunea de Nord-Est.
„Clusterele sunt o realitate în alte regiuni ale ţării, cu impact asupra dezvoltării economice, însă la Iaşi acest concept practic nu există. Iar fără dezvoltarea turismului local nu este posibilă evoluţia economică a zonei noastre. Statisticile arată că anul trecut s-a înregistrat o creştere de 40% a serviciilor turistice în Iaşi, faţă de 2012, iar asta în strânsă legătură cu modernizarea Aeroportului Iaşi. Însă nu e suficient. Sunt necesare proiecte publice serioase pentru restaurarea monumentelor istorice şi religioase, modernizarea muzeelor şi finanţarea adecvată a instituţiilor de cultură. Totodată, avem în vedere modernizarea căilor de acces spre monumente şi spaţii de recreere, precum şi identificarea unor noi moduri de informare şi popularizare a oraşului pe plan naţional şi internaţional. Un astfel de proiect poate reprezenta un factor catalizator în dezvoltarea locală şi regională”, a declarat Marius Bodea, Preşedintele C.A. al Aeroportului Internaţional Iaşi.
„Din păcate, autorităţile locale şi agenţiile de turism nu au reuşit să găsească o formulă potrivită pentru promovarea turismului în Iaşi. Doar o asociere între instituţii şi organizaţii direct implicate în dezvoltarea acestui domeniu, dar şi cele conexe, poate oferi perspective în acest sens. Deschiderea pe care o oferă Aeroportul Iaşi este un bun exemplu pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea oraşului. Însă, tot efortul nostru ar putea fi în zadar dacă în Iaşi nu va exista o infrastructură rutieră completă. Avem un aeroport, dar nu avem şi o autostradă.
Iar o altă piedică în calea dezvoltării oraşului o reprezintă prejudecăţile şi mentalitatea noastră”, a susţinut Paul BUTNARIU, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.
Potrivit iniţiatorilor, prin proiectul lansat astăzi, se vor aşeza la aceeaşi masă mediul privat şi cel public, la care se va adăuga puterea mediului educaţional. Astfel, eficienţa economică se va îmbina cu politica socială, iar oferta educaţionala va fi adaptată în permanenţă la cerinţele pieţei muncii.
“Putem dezvolta învăţământul dual şi crea programe de practică pentru studenţi. Pot apărea centre integrate, sub o formă fizică ori informale, de diseminare a bunelor practici şi de dezvoltare a iniţiativelor cu potenţial turistic. Aici aş aminti de festivaluri şi evenimente culturale. Poate fi FILIT, ori, după modelul Clujului, ceva asemănător cu Untold. Poate fi vorba de evenimente sportive, iar relieful geografic al zonei ne duce cu gândul la un maraton ori triatlon etc. Posibilităţile sunt nemăsurate, este nevoie doar de o cooperare aşezată pe baze corecte, pe principii şi pe dorința de a face lucruri trainice”, a spus Igor Rotaru, antreprenor Bycicle Hostel.
Prin semnarea protocolului de astăzi, proiectul privind înfiinţarea clusterului ajunge în următoarea fază – realizarea cadrului legislativ, urmând ca cei implicaţi să prezinte şi soluţiile necesare concretizării unui astfel de concept.