Politicienii o sărbătoresc pe Sfânta cuvioasă Parascheva participând la slujbele închinate ocrotitoarei Moldovei sau luând parte la obiceiurile ce ţin de prăznuirea acesteia.
Deputatul de Roman, Elena Udrea, are un dublu motiv de sărbătoare zilele acestea, întrucât se împlineşte un an de la campania electorală în urma căreia a câştigat mandatul de parlamentar.
„Am participat ieri la slujba Sfintei Cuvioase Parascheva, care este şi protectoarea Arhiepiscopiei Romanului. M-am bucurat să fiu din nou alături de romaşcani la una dintre cele mai importante sărbători pentru Moldova. În aceeaşi zi, s-a împlinit un an de la începerea campaniei electorale pentru un nou mandat de parlamentar. Am reuşit atunci să câştig încrederea şi susţinerea locuitorilor Romanului şi comunei Ion Creanga, lucru pentru care le sunt şi voi fi mereu recunoscătoare”, a scris fostul ministru al Turismului pe Facebook.
La rândul său, premierul Victor Ponta, a ajuns la Iaşi, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar a ţinut să le transmită urări romanilor cu ocazia acestei sărbători şi pe pagina sa de pe reţeaua de socializare. „Cu ocazia sărbătorii de Sfânta Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, le doresc romanilor să fie călăuziţi de cele mai bune gânduri şi le urez tuturor multă sănătate şi bucurie alături de familii”, a scris premierul pe Facebook, care nu a stat la coadă la moaşte, la fel ca pelerinii.
Pe lângă premierul Victor Ponta, şi vicepremierii Liviu Dragnea și Daniel Chițoiu au participat luni la Liturghia de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Nici ministrul Mediului, Rovana Plumb, nu s-a lăsat mai prejos şi a participat, încă de sâmbătă, la pregătirea sarmalelor ce vor fi oferite pelerinilor, după Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană. Bunătățile au fost pregătite la Cantina de Ajutor Social din Iaşi, unde ministrul Mediului şi alte femei din PSD au primit bonete şi şorţ, după care s-au apucat să ajute la rularea sarmalelor.
(Sursa: ziare.com)