Începe judecata criminalului din Costuleni. Vasile Miron a ucis cu sânge rece un copil de numai 10 ani

0
110

Vasile Miron, ucigaşul copilului de 10 ani din Costuleni, se pregăteşte de judecată. Magistraţii Tribunalului Iaşi au dispus începerea procesului în dosarul de omor calificat. Aceştia au respins solicitarea lui Vasile Miron ca dosarul său să se întoarcă la Parchet pentru refacere. Decizia Tribunalului poate fi contestată la instanţa superioară.

 

Miron este acuzat că a ucis un băiat de 10 ani. În rechizitoriu, procurorii au arătat că, în după-amiaza zilei de 29 mai 2015, Vasile Miron se afla în satul Covasna, comuna Costuleni, şi l-a lovit cu un corp contondent, de mai multe ori, pe minor. Din cauza rănilor suferite, băiatul a murit, fiind abandonat de Miron. Ucigaşul a revenit la locul crimei după mai bine de 24 de ore şi a înfăşurat trupul într-un sac de rafie şi o pătură. Cadavrul l-a legat cu o bandă textilă şi sârmă ghimpată.

„În continuare, pentru nu fi descoperit cadavrul victimei, l-a transportat în braţe până la o râpă în care se adună ape pluviale, unde l-a ascuns. Corpul victimei a fost astfel expus o lungă perioadă de timp condiţiilor de mediu, insectelor şi rozătoarelor, ceea ce a determinat distrugerea ţesuturilor moi, fiind găsit scheletizat în data de 26 septembrie 2015“, au precizat procurorii Parchetului General. Aceştia au mai arătat că trupul băiatului prezenta o fractură la mână, cel mai probabil produsă atunci când băiatul a vrut să se apere de loviturile aplicate de Miron.

Criminalul a fost depistat în Germania, fiind predat autorităţilor judiciare române şi încarcerat la data de 8 ianuarie 2016“, au mai precizat procurorii. 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments