Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor pronunţa joi sentinţa în dosarul Microsoft, în care sunt inculpaţi pentru fapte de corupţie fostul ministru Gabriel Sandu şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, oamenii de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş.
Judecătorii ÎCCJ au terminat pe 9 martie de judecat dosarul Microsoft şi au anunţat că vor da sentinţa pe 24 martie.
La ultimul termen al procesului, procurorul de şedinţă a solicitat condamnarea la închisoare cu executare a celor patru şi confiscarea specială a unor sume de bani – 2 milioane euro de la Gabriel Sandu, 2 milioane euro de la Dorin Cocoş, 7,5 milioane dolari şi 2 milioane euro de la Nicolae Dumitru şi 4 milioane euro de la Gheorghe Ştefan.
De cealaltă parte, avocaţii inculpaţilor au solicitat condamnarea la pedepse cu suspendare în cazul clienţilor lor.
Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.
Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.
‘La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României’, preciza DNA.
În primăvara anului 2009 a avut loc o întrevedere între Cocoş, Ştefan, Sandu şi alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.
(Sursa: radioiasi.ro)