A prins ură pe o Dacie papuc. Un urs a coborât de două ori din munţi pentru a distruge maşina

0
240

Un urs a coborât din munţi şi a avariat o maşină din Dâmbovicioara, judeţul Argeş, de două ori în decurs de trei zile. Se pare chiar că are o slăbiciune pentru această Dacie papuc, pentru că şi anul trecut a stricat-o. Tot de două ori. 

 

Oamenii din localitatea argeşeană Dâmbovicioara spun că trăiesc cu teamă din cauza unui urs care coboară, de aproape doi ani, din munţi în gospodării şi le omoară animalele.

 

Ion Pantea, un localnic din Dâmbovicioara căruia în trecut ursul i-a mâncat câteva animale şi i-a distrus maşina de două ori, se plânge că fiara s-a întors în curtea lui și i-a strâmbat iar bătrâna Dacie.

 

„De un an de zile ursul îmi atacă animalele, îmi rupe maşina. Am făcut sesizări peste sesizări. Sunt luat în bătaie de joc. Miercuri, m-a anunţat un vecin că maşina e din nou avariată de urs. Am sunat la 112, să cer din nou ajutor. Cu trei zile înainte am păţit acelaşi lucru. Am făcut plângere la Primărie, dar în zadar. Nu s-au prezentat nici reprezentanţi de la AJVPS, nici de la Parcul Naţional, nici de la Fondul de Vânătoare. Nimeni nu m-a băgat în seamă. Am sunat primarul şi mi-a zis . N-a venit nimeni! Doar şeful de post a venit şi mi-a spus că Poliţia n-are cum să mă ajute. Poate să-mi dea o dovadă cu ce s-a întâmplat cu maşina. Omul mi-a vorbit foarte frumos, dar asta nu mă ajută să-mi recuperez paguba. Nu ştiu unde să mă mai duc, ce să mai fac”, a declarat proprietarul maşinii.

 

În acest timp, edilul spune că autorităţile locale nu pot interveni în acest caz. „E vorba de Parcul Naţional Piatra Craiului, iar animalele din parc sunt ocrotite de lege. Am discutat cu un delegat al fondului de vânătoare Jderul şi am stabilit ca ursul să fie speriat. Există şi o aprobare ca ursul să fie împuşcat, dar numai dincolo de Parcul Naţional, pentru a nu fi afectate şi celelalte animale. Se va găsi o soluţie…”, a conchis primarul localităţii Dâmbovicioara.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments