Un iranian a fost găsit împuşcat, joi dupa-amiaza, într-o maşină aflată pe o stradă din Voluntari, judeţul Ilfov. Deocamdată, nu se ştie dacă omul s-a sinucis sau dacă a fost ucis.
Iranianul a fost găsit mort pe o stradă din Voluntari de către un trecător. Acesta a sunat imediat la 112, iar un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului.
Oamenii legii au ridicat autoturismul şi l-au dus la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Ilfov, pentru conservarea probelor.
Cetăţeanul iranian găsit mort în Voluntari are 57 de ani, iar maşina în care a fost găsit aparţine soţiei sale.
(Sursa: libertatea.ro)