Trupa The Rolling Stones a susținut un concert la Havana, în Cuba, în fața a peste jumătate de milion de fani. Spectacolul a fost susținut într-o țară în muzica rock a fost până acum interzisă, pentru că autorităţile o considerau satanistă, potrivit theguardian.com.
Veteranii britanici au susținut, pentru prima dată, concertul gratuit, la doar trei zile de la alt moment istoric pentru cubanezi, mai exact vizita preşedintelui american Barack Obama.
Fanii s-au arătat nerăbdători și au venit cu mult entuziasm cu aproape 24 de ore înaintea începerii acestuia, ca să fie siguri că vor ocupa un loc cât mai bun în apropierea scenei.
„Această interpretare este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat până acum în viaţă. Îi iubesc!”, a declarat un fan.
„Este foarte bine. Sunt foarte mândru că sunt în acest loc. Este foarte frumos, este grandios, totul este perfect”, a spus un alt cubanez.
Trupa a deschis concertul cu celebra piesă „Jumpin’ Jack Flash”, iar fanii au au cântat şi au dansat împreună cu idolii lor.
Muzica rock a fost interzisă în Cuba de regimul Fidel Castro, dar cu toate acestea, cubanezii îşi riscau libertatea pentru a asculta The Rolling Stones.
(Sursa: b1.ro)