Trecerea bruscă de la temperaturi neobișnuit de ridicate la îngheţ a compromis deja o parte din livezi. În Iași, caișii deja în floare nu vor mai da roade. Specialiștii spun că au înflorit cu o săptămână mai devreme decât e normal, iar cele șase grade cu minus înregistrate in ultimele două nopți înseamnă pagube pentru fermieri.
Luna februarie a fost foarte caldă, cu maxime de până la 21 de grade. De asemenea, și în prima decadă a lui martie temperaturile s-au menţinut ridicate, maximele situându-se, în general, peste 15 grade, apoi vremea s-a răcit brusc. De la mijllocul lunii martie minimele s-au situat în jurul pragului de îngheţ, iar cel mai frig a fost în această dimineaţă, când s-au înregistrat minus cinci grade, scrie Digi 24.
La 21 de kilometri de Iaşi, în comuna Comarna, fermierii care au livezi de cais nu mai speră la recoltă. Miluţă Cojocaru a cheltuit o mie de lei pentru 200 de pomi şi se gândeşte că sunt bani pierduţi.
„În situaţia asta, procentul de îngheţ la soiurile timpurii pe care le-a prins desfăcute, înflorite sută la sută, producţia va fi zero”, a spus fermierul.
Agronomii vor trage concluziile peste două săptămâni, în funcție de cum va fi vremea, dar mare parte din recoltă e deja pierdută.
„Au survenit temperaturi de minus cinci grade care au afectat plantele, au afectat florile şi ca urmare vor fi, cu siguranţă, pierderi, pierderi destul de mari”, a explicat prodecanul Facultății de Horticultură din Iași, Mihai Istrate.
Într-un an bun, un cais ar putea face până la 50 de kilograme de caise. Acum, din cauza frigului, fermierii pot obţine cel mult 30 la sută din recoltă. Fermierii își asumă anual un risc. Astfel de calamități nu sunt pe lista societăților de asigurări.
„De obicei, asigurătorii nu fac asigurări pentru îngheţ, pentru secetă. Noi o să încercăm să inventariem această suprafaţă şi să facem demersurile la situaţii de urgenţă din cadrul ministerului. Poate, totuşi, vor primi despăgubiri”, a declarat directorul Direcției pentru Agricultură din Iași, Manuela Antoniu.
În judeţul Iaşi sunt aproape 11.000 de hectare cu livezi şi aproape un sfert sunt cu caiși, mai arată sursa citată.
(Sursa: digi24.ro)