Lula Ann Gillespie-Miller, originară din Laurel, Indiana, a dispărut în 1974, după ce a dat naştere celui de-al treilea copil.
Femeia, pe atunci în vârstă de 28 de ani, a decis că este prea tânără să fie mamă, aşa că şi-a lăsat copiii la părinţi şi a fugit de acasă.
Detectivul Scott Jarvis de la Poliţia de Stat Indiana a preluat cazul în ianuarie 2014, după ce a fost contactat de Doe Network, o asociaţie non-profit care luptă să reunească familiile cu rudele lor dispărute. Bărbatul a început să investigheze cazul şi a aflat că ultimul semn pe care familia Gillespie-Miller l-a avut de la Lula a fost o scrisoare, trimisă din Richmond, Indiana, în 1975.
A început apoi să caute urma unei femei care corespundea descrierii Lulei şi care a trăit în Tennessee în anii 1980, iar apoi, după 1990, s-a mutat în Texas. Detectivul a continuat să o caute şi a reuşit, într-un final, să ajungă la uşa femeii, într-un orăşel mic din sudul Texasului, scrie www.wcpo.com.
Aici, femeia, acum în vârstă de 69 de an, trăia sub o altă identitate. Ea a recunoscut într-un final că numele ei real este Lula Ann Gillespie-Miller, dar nu a dat nicio explicaţie pentru motivul pentru care a fugit de acasă.
Poliţiştii au declarat că femeia nu a comis o infracţiune şi are în continuare dreptul să rămână anonimă.
(Sursa: Ştirile Pro TV)