VIDEO. Un bombardier Su-25 sa prăbușit în estul Rusiei: „A ucis 49 de găini din 50”

0
92

Avionul Su-25, care s-a prăbuşit miercuri în regiunea Primorie, a căzut într-o grădină şi a distrus două dependinţe, au declarat surse din structurile de forțe ale Rusiei.

„Avionul nu a căzut peste case, ci într-o grădină de legume”, a subliniat oficialul rus, precizând că, în cădere, aparatul a distrus două dependinţe ale unei gospodarii, care au luat foc. Interlocutorul agenţiilor ruse de presă a menţionat, de asemenea, ca respectiva grădină de legume se afla la câteva sute de metri depărtare de primele locuinţe.

 

„Pilotul s-a catapultat şi a căzut mai departe. Avionul a început să ardă încă din aer. După prima explozie s-a aprins aripa stângă, motorul stâng. La început, maşina s-a îndreptat direct spre aerodrom, dar când partea stângă a luat foc, şi-a schimbat direcţia. Avionul a zburat pe o parte şi a picat cu în jos. Nici firele de înaltă tensiune nu au fost afectate”, a relatat un martor ocular, citat de RBK Daily. Potrivit spuselor sale, una dintre dependinţele distruse adăpostea un coteţ de păsări: „Erau vreo 50 de găini. Au murit 49”, a adăugat bărbatul.

 

 

(Sursa: incomemagazine.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments