ATENŢIE! Protest al medicilor de familie: vineri şi luni NU VOR ELIBERA REŢETE compensate şi gratuite

0
156

Protest al medicilor de familie, nemulţumiţi de condiţiile din contractul cadru pe care l-a propus Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Doctorii spun că mâine şi luni nu vor elibera reţete compensate şi gratuite.  

 

Medicii refuză să semneze cu casele județene de asigurări de sănătate niște acte adiționale la contractul-cadru. Motivul: ar trebui să semneze retroactiv, așa că preferă să aștepte câteva zile și să le semneze de săptămâna viitoare.

Medicii îi roagă pe pacienți să aibă răbdare și să revină la începutul săptămânii pentru rețelele gratuite sau compensate. În ceea ce privește consultațiile, pacienții au de ales – fie le plătesc, fie se întorc la începutul săptămânii viitoare. În funcție de relația medic-pacienți, medicii pot alege să facă aceste consultații gratis.

În cazul unor urgențe, pacienții vor fi redirecționați către spitale.

Deocamdată nu există nicio reacție de la Casa de Asigurări de Sănătate București, dar medicii și-au exprimat nemulțumirile încă de săptămâna trecută, când au pichetat Ministerul Sănătății.

Ei cer să li se mărească bugetul pentru medicii de familie și nu sunt de acord cu noile prevederi ale contractului-cadru.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments